Festivismul deşănţat declanşat de semnătura lui Nuţi Udrea pe un proiect de 20 de milioane de euro la Sânnicolau Mare n-a adus chiar aşa mare entutziasm în zonă, cum s-ar crede la prima vedere. Chiar primarii democrat-liberali din colegiul respectiv au fost departe de-a sări în sus de bucurie.
Umbra lui Ceauşescu. La Sânnicolau Mare
„Pupincurismul n-a murit în 1989!”, proclama sincer, cu puţin timp în urmă, liderul PD-L, Cezar Preda. Afirmaţia viza laudele în care s-au întrecut unii democrat-liberali s-o înfăşoare pe Elena Udrea, în momentul accederii acesteia în fruntea organizaţiei PD-L Bucureşti. „Adevărat, n-a murit!”, a ţinut să confirme şi tânărul primar al oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza.
Udrea, la Sânnicolau Mare
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a făcut furori la Sânnicolau Mare. Aceasta a semnat, pentru oraşul timişean, două proiecte cu finanţare europeană, în valoare totală de aproximativ 20 de milioane de euro. Suma reprezintă bugetul localităţii pe 20 de ani.