În ședința de guvern de luni va fi discutat un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea educaţiei naţionale, prin introducerea unui articol care va conferi titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acesta în baza unei cereri adresate Ministerului Educaţiei. Premierul Victor Ponta, acuzat din 2012 de plagiat, a anunțat că vrea să-i fie retras titlul de doctor în drept, obținut în 2003.
Si dacă poporul PSD nu-l mai vrea pe Bolojan premier, ce va face Grindeanu? Face ca “tata” dintr-un banc?
La doar o zi după ce, cu chiu, cu vai, multe întârzieri, piedici şi blocaje de tot felul, coaliţia a ajuns la un acord în privinţa reformei în administraţie, materializată în două OUG, PSD iar umblă cu bricheta aprinsă pe lângă depozitul cu gaz. Astfel, hodoronc-tronc, preşedintele Sorin Grindeanu a anunţat că poporul PSD-ist este…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Enigma USR și a domnului Salvador
Să mai zică cineva că toate partidele sunt la fel! Că toate fură, toate mint poporul, toate abuzează de bugetul adunat de la contribuabili, angajându-și amante, nepoate, cuscrii sau tot felul de șogori. Uneori te străbătea îndoiala, deși credeai că ăștia mai noi, fără boala trecutului comunist, useriștii carevasăzică, nu pot repeta greșelile făcute de…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Fundația de Abilitare Speranța – locul unde fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie pentru a-și construi propriul drum
Există copii pentru care dezvoltarea nu vine de la sine. Copii care au nevoie de mai mult timp pentru a învăța, pentru a comunica, pentru a se adapta lumii din jurul lor. Copii pentru care fiecare progres înseamnă muncă, răbdare și sprijin constant. Pentru acești copii și pentru familiile lor există Fundația de Abilitare Speranța.…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă: