Primarul Timişoarei este total mulţumit de modul în care oraşul a fost repopulat cu tot felul de arbori, plantaţi în toate zonele oraşului. Numai haterii nu văd asta şi văd doar că s-a tăiat un pom care afecta ţevile de gaz, susţine acesta. Oficialul a inspectat oraşul ca să vadă cât de frumoşi sunt noii…
Atenție la buzunare, hoții nu au „liber” de sărbători
Se desfășoară Târgul de Crăciun la Timișoara și alte evenimente „de sezon”. Distrați-vă, simțiți-vă bine, dar aveți grijă la buzunare. Hoții sunt printre voi! Poliția Locală vă cere să fiți atenți la portofele, obiectele cumpărate, iar reprezentanții magazinelor la bunurile aflate pe rafturi, care pot fi sustrase de persoane care profită de agitația de sărbători.…
Amenzi pentru cerșetorii din tramvaie și stațiile STPT
Polițiști locali și jandarmi acționează pentru prevenirea furturilor din buzunare și poșete, dar și pentru a lua măsurile legale în cazul altor fapte de natură contravențională care pot avea loc în mijloacele de transport ori în stațiile acestora.
Hoți de buzunare, recunoscuți în mijloacele de transport din Timișoara, „săltați” de polițiștii locali
Agenții S.T.P.T. de intervenție, pază și ordine, cu atribuțiuni de control, în colaborare cu agenții Secției 1 de Poliție au desfășurat o acțiune care a vizat prevenirea furturilor din genți și buzunare pe mijloacele de transport în comun din Timișoara și în stațiile acestora. Deși era o acțiiune de prevenție, în mijloacele de transport au…
Focul din Traian, pus intenționat de niște hoți de buzunare. În 2017, Robu anunța că face ordine în zonă și cerea răbdare
Pompierii au stabilit că incendiul de vineri seară de pe strada Dacilor a fost provocat intenționat. Cristi Brâncovan explică: în clădirea respectivă locuiau niște hoți de buzunare care urma să fie evacuați, așa că, înainte să plece, au decis să facă prăpăd. Acum un an, primarul Nicolae Robu le cerea timișorenilor răbdare, pentru că va face curățenie în zona Traian.
S-a întors Frusina! Hoața de buzunare „muncește” din nou în Timișoara, în locurile aglomerate
Frusina Fercovici și banda de hoți de buzunare pe care o conducea, din care făceau parte și fiii ei, au terorizat mai multă vreme timișorenii. După un scurt „sejur” după gratii în Austria, femeia a revenit la „muncă”, așa că mare grijă…
Doi hoti de buzunare prinsi si peste 200 de amenzi, in doar 4 ore, la Timisoara
Razie de 4 ore în Timișoara, cu peste 100 de firme și 200 de mașini controlate și peste 430 de persoane legitimate. Poliţiştii municipiului Timişoara împreună cu polițiștii specializați în combaterea infracționalității economice au ieșit, miercuri, într-o razie de zi… fulger.
Hoata de buzunare Frusina, „retrasa” din activitate in Austria. Pentru doi ani / VIDEO
Tramvaiele din Timișoara vor fi un pic mai sigure în următorii doi ani, datorită… polițiștilor din Austria. Faimoasa hoață de buzunare Frusina Fercovici a fost prinsă la „muncă” și a fost condamnată la închisoare.
Politistii continua de la distanta lupta cu hotii de buzunare: impart pliante prin tramvaie
Se fură din buzunarele și gențile timișorenilor, atât în tramvaie, cât și prin centrul orașului. Polițiștii și angajații RATT au ieșit la dat sfaturi și împărțit pliante, pentru a-i învăța pe oameni să se protejeze de răufăcători.
Lautari si… hoti de buzunare! Atentie cine canta prin tramvaiele din Timisoara / VIDEO
Hoții de buzunare din Timișoara găsesc metode noi să-și facă „meseria” în mijloacele de transport în comun. Ultima dintre ele este umblatul în tandem: unul cântă, altul fură. Cristi Brâncovan a postat și un filmuleț, ca timișorenii să vadă cu cine au de-a face.
Hoata de buzunare luata ca din oala in Gara de Nord. Cu 1.300 de lei „munciti” deja
Încă una dintre membrele bandei de hoți de buzunare din Vinga a fost prinsă de polițiștii locali. S-a întâmplat în Gara de Nord, unde hoața tocmai coborâse din tren, alături de copil. Venea probabil la… serviciu.
Hotii de buzunare se extind: cum se fura un sampon / VIDEO
Nu „lucrează” numai în tramvaie și autobuze, ci și prin magazine. Este vorba despre celebra bandă de hoți de buzunare din care fac parte Frusina Fercovici și fiii ei. Unul dintre ei a fost surprins în acțiune la furat… șampon!
Politia Locala trimite hotii de buzunare la… adapostul social al primariei
Captură de weekend cu care se laudă Poliția Locală Timișoara: 32 de boschetari adunați de pe străzi. Inclusiv hoți de buzunare. Culmea este că toți au ajuns la centrul social al primăriei!
Hoti de buzunare drogati cu recidiva, prinsi in Iosefin
„Lucrează” prin mijloacele de transport în comun și apoi se relaxează cu etnobotanice! Sunt nimeni alții decât hoții de buzunare care își fac de cap prin Timișoara, unii dintre ei prinși pentru a doua oară în ultimele săptămâni bine „fumați”.
Hoti de buzunare prinsi in pauza de munca, in zona Sinaia
Doi hoți de buzunare din banda celor cunoscuți că „lucrează” intens în mijloacele de transport în comun din Timișoara au fost prinși în zona Sinaia. Foarte probabil însă, ei se vor întoarce foarte curând la „muncă”, mai ales că nu a fost vorba despre un flagrant.
Hoti de buzunare prinsi fumati in centrul Timisoarei
Dormitau pe o bancă în Piața Victoriei, când au fost întrebați de sănătate de polițiștii locali. Este vorba despre doi arădeni, cunoscuți hoți de buzunare, care acum sunt cercetați și pentru droguri.
Hoti de buzunare prinsi in tramvaiul 5 si amendati ca nu aveau bilet!
Trei hoți de buzunare au fost dați jos de polițiștii locali dintr-un tramvai, dar n-au putut fi reținuți pentru „vitejiile” lor. S-a întâmplat în timpul unei razii organizate în mijloacele de transport în comun, în stațiile RATT și în apropierea acestora.
PSD face ordine! Brancovan, mos Bortun, tot cu „B” incepe
Eram tentat să întreb ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar atunci când prin administrația locală se propunea ca Cristian Brâncovan să facă parte din ATOP. Domnișorul Cristian are proiectele lui și mă gândeam că este o pierdere de vreme să converseze inutil cu „rechinii” din ordinea publică timișeană.
Brancovan: Sa ne apucam toti de furat, sa vedem de unde mai fura protejatii lui Grindeanu si PSD!
Ordonanțele de amnistie și grațiere au scos deja românii în stradă, iar la Timișoara se pregătește, joi seară, un nou protest. Unul dintre cei care au anunțat că va participa este Cristi Brâncovan. Cunoscut pentru lupta sa contra hoților de buzunare, acesta îl critică dur pe premierul Sorin Grindeanu.
Politistii dau sfaturi anti-hoti de buzunare: Paziti-va buzunarele!
Dacă legea ține mai degrabă cu hoții de buzunare, decât cu victimele acestora, polițiștii au decis să le ofere călătorilor cu mijloacele de transport în comun sfaturi prețioase pentru a se feri singuri. Totul se rezumă la… vigilență și la evitarea, pe cât posibil, a înghesuielii!