Doi hoti de buzunare prinsi si peste 200 de amenzi, in doar 4 ore, la Timisoara

Razie de 4 ore în Timișoara, cu peste 100 de firme și 200 de mașini controlate și peste 430 de persoane legitimate. Poliţiştii municipiului Timişoara împreună cu polițiștii specializați în combaterea infracționalității economice au ieșit, miercuri, într-o razie de zi… fulger.

Razia a avut loc între orele 8 și 12 în Timișoara și comunele limitrofe. „Efectivele au acţionat pentru verificarea legalităţii funcţionării unităţilor comerciale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă”, transmit reprezentanții IPJ Timiș. Au fost legitimate aproape 430 de persoane şi verificate peste 200 de autovehicule. Au fost date 235 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru nerespectarea normelor rutiere, în valoare totală de 33.720 de lei.

Poliţiştii au verificat, de asemenea, proveniența și modul de păstrare în cazul a 883 kg de carne, 120 de kg fiind retrase de la comercializare. Tot în timpul raziei au fost prinși doi bărbați, de 24 și 44 de ani, bănuiți de comiterea unui furt din buzunare, prejudiciul de 5.000 de lei fiind recuperat parțial. La razie au participat și Gruparea Mobilă de jandarmi, lucrători ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului și Direcției Sanitar Veterinare Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale

SCM USV Timișoara a luat o scurtă vacanță după câștigarea titlului național de rugby în șapte. În fapt, doar un pic mai mult de jumătate din lot se bucură de zile libere. 12 jucători ai SCM USV Timișoara se află cu începe din această săptămână la patru loturi naționale. Grosul contingentului, nouă rugbiști, merg la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului

Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro
Sute de copii din Dumbrăvița, de la Academia de Fotbal CSC, vor beneficia de o nouă bază sportivă, care se va ridica în comuna de lângă Timișoara. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș va aloca a 1,6 milioane de lei pentru această inițiativă. Joi a avut loc aprobarea acordului dintre CJT și primăria comunei. Chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Dumbrăvița se va amenaja, în parteneriat cu CJ Timiș, o nouă bază sportivă pentru copiii academiei de fotbal din localitate
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
După inițiativa Consiliului Județean Timiș de a înființa la Ciacova un centru pentru susținerea persoanelor cu adicții, iată că și Timișoara ar urma să aibă un centru similar. De această dată prin intermediul Spitalului de Copii, într-o clădire a Primăriei. Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” ar urma să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara vrea propriul centru de prevenire a adicțiilor
Lucrările majore de extindere a rețelei de canalizare din localitatea Jebel au fost finalizate și recepționate oficial în iunie 2026. Acest proiect de infrastructură a fost derulat de operatorul regional Aquatim SA în cadrul contractului de execuție CL-23, finanțat prin fonduri europene. Detalii tehnice ale proiectului recepționat Infrastructură nouă: Extindere pe 45 de străzi, totalizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune pentru jebeleni. Din 1 iulie locuitorii localității se pot racorda la rețeaua de canalizare
Juniorii grupei 2015 de la CFR Timișoara (Micii Leoparzi) au participat la un turneu internațional pe litoralul din Bulgaria, ca parte dintr-un cantonament competițional care a inclus și Serbia (Novi Sad) și Croația (Osijek). Este o vară fierbine pentru „leoparzii” lui Adi Brazovan, care au participat la trei turnee puternice. Bilanțul este extraordinar, 21 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micii leoparzi au făcut legea în Bulgaria! Victorie la un puternic turneu disputat la Nisipurile de Aur
Scene incredibile la şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare! A fost nevoie de un telefon la 112 şi intervenţia Poliţiei pentru a face ordine. S-a întâmplat joi, 24 iunie, atunci când doi consilieri PUSL, partid care la nivel judeţean este coordonat de Maria Grapini şi Titu Boijin, au făcut un scandal imens, fiind nevoie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal în Consiliul Local Sânnicolau Mare. A intervenit poliţia pentru a evacua din sală doi consilieri ai Mariei Grapini
Top