Hoti de buzunare drogati cu recidiva, prinsi in Iosefin

„Lucrează” prin mijloacele de transport în comun și apoi se relaxează cu etnobotanice! Sunt nimeni alții decât hoții de buzunare care își fac de cap prin Timișoara, unii dintre ei prinși pentru a doua oară în ultimele săptămâni bine „fumați”.

Polițiștii locali au dat, joi dimineață, în zona Freidorf, peste patru indivizi care se sprijineau de peretele unei case și aveau un comportament cel puțin ciudat. Agenții i-au legitimat și au constatat că doi dintre ei fuseseră prinși în aceeași stare, în urmă cu două săptămâni, de această dată în Piața Victoriei. Cei patru sunt de „meserie” hoți, fiind specializați în buzunărirea călătorilor care merg cu mijloacele de transport în comun. „La controlul corporal sumar efectuat asupra celor în cauză s-a constatat că unul avea la el un pliculeț care conținea resturi de substanță vegetală din categoria etnobotanicelor și un briceag”, transmit polițiștii locali. Hoții au fost predați polițiștilor de la Poliția Municipiului Timișoara și vor fi cercetați pentru trafic și consum ilicit de droguri. Foarte probabil, nu peste multă vreme, vor fi prinși din nou…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan după discuţiile cu Nicuşor Dan: “Îmi asum în continuare mandatul de premier”

La Palatul Cotroceni au continuat negocierile cu partidele aflate încă în coaliţia guvernamentală. După PSD a venit rândul Partidului Naţional Liberal, delegaţia fiind formată din Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Adrian Vestea, Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc și Ciprian Ciucu. După ieşirea de la consultări, Ilie Biolojan a anunţat că i-a prezentat lui Nicuşor Dan deciziile luate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan după discuţiile cu Nicuşor Dan: “Îmi asum în continuare mandatul de premier”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?

Departe de a se rezuma la clasicele piețe 1X2 pentru rezultatul final al unui eveniment sportiv, pariurile online oferă în prezent numeroase opțiuni pentru cei pasionați de acest tip de divertisment adresat publicului adult. O variant populară este parierea pe marcatorii golurilor în meciurile de fotbal. Se pune astfel accent pe valoarea individuală a sportivilor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La ce să fii foarte atent, dacă pariezi pe marcatori la un meci de fotbal?
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Nouă specializare la UPT, care cu siguranță va atrage atenția tinerilor

Ofertă educațională adaptată pentru a răspune provocărilor viitorului. Viitorul se proiectează la scară nano, iar o nouă specializare de vârf este disponibilă din noul „sezon” la Universitatea Politehnica Timișoara. Așadar, va fi lansată specializarea Microelectronică, Optoelectronică și Nanotehnologii (M.O.N.), în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, un program modern, construit pentru generațiile care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă specializare la UPT, care cu siguranță va atrage atenția tinerilor

Economic vezi arhiva Economic

Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Elevii Liceului Teoretic Babel din Timișoara anunță organizarea unui nou eveniment din cadrul proiectului lor, ”Movement for Improvement”. ”Pedalare spre Schimbare”, ediția a III-a, va fi o tură pe biciclete prin Timișoara care va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, punctul de pornire fiind Piața Mocioni. Evenimentul își propune să aducă împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de la Liceul Babel organizează evenimentul Pedalare spre Schimbare
Ofertă educațională adaptată pentru a răspune provocărilor viitorului. Viitorul se proiectează la scară nano, iar o nouă specializare de vârf este disponibilă din noul „sezon” la Universitatea Politehnica Timișoara. Așadar, va fi lansată specializarea Microelectronică, Optoelectronică și Nanotehnologii (M.O.N.), în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, un program modern, construit pentru generațiile care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă specializare la UPT, care cu siguranță va atrage atenția tinerilor
Peste opt sute de proprietăți sunt disponibile pentru închirieri pe termen scurt. Conform unei analize, venitul mediu anual realizat în capitala Banatului din acest tip de proprietate depășește opt mii de euro. Piața închirierilor pe termen scurt din România a continuat să crească în 2025, confirmând interesul tot mai mare al proprietarilor pentru această formă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O proprietare închiriată la Timișoara pe termen scurt aduce peste opt mii de euro venit mediu anual
La Palatul Cotroceni au continuat negocierile cu partidele aflate încă în coaliţia guvernamentală. După PSD a venit rândul Partidului Naţional Liberal, delegaţia fiind formată din Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Adrian Vestea, Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc și Ciprian Ciucu. După ieşirea de la consultări, Ilie Biolojan a anunţat că i-a prezentat lui Nicuşor Dan deciziile luate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan după discuţiile cu Nicuşor Dan: “Îmi asum în continuare mandatul de premier”
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează cea de-a șasea ediție a INTERDESIGN, platforma internațională dedicată designului și inovației interdisciplinare. Aceasta va avea loc în perioada 5 mai – 20 mai, în clădirea Comenduirii Garnizoanei Timișoara, din Piața Libertății nr. 5. Evenimentul poartă amprenta unei instituții marcate istoric de spiritul avangardist...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc o nouă ediție a INTERDESIGN
Timișorenii vor putea să descopere cum arată în interior una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, sediul sucursalei locale a Băncii Naționale a României. Joi și vineri, ei sunt așteptați la cea de-a șasea ediție a evenimentului Zilele Porților Deschise organizat pentru a marca împlinirea a 146 de ani de la înființare, Banca Națională...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sediul Băncii Naționale a României din Timișoara poate fi vizitat în cadrul Zilelor Porților Deschise
Arheologii Muzeului de Istorie din Satu Mare continuă săpăturile realizate pe traseul viitoarei Centuri Vest a Timișoarei. După descoperirile de lângă Săcălaz, ei au găsit noi vestigii istorice. Șantierul pentru Centura Veste continuă cu cercetările arheologice. Acestea se desfășoară după stabilirea traseului final și în baza cadrului legal care permite accesul în teren pentru astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe traseul Centurii Vest au fost găsite noi vestigii istorice din perioada romană și post-romană
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, după întâlnirea cu preşedintele Nicuşor Dan, că una din soluţiile pentru deblocarea crizei guvernamentale este continuarea actualei coaliții pro-europene, dar cu un alt prim-ministru. Alternativa este ca PSD să intre în opoziţie, a adăugat Grindeanu.  Președintele Nicușor Dan a început miercuri dimineață, la Palatul Cotroceni, consultările cu liderii coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan: Ori fără Ilie Bolojan, ori PSD intră în opoziţie
Timișoara este în finala competiției „Destinația Anului 2026”, cu trei nominalizări: Orașe care inspiră, Nuclee urbane (prin Piața Unirii) și Cea mai bună promovare. Votul public este pe ultima sută de metri, urmând să se încheie pe 25 aprilie. 250.000 de români au votat deja destinațiile finaliste din competiția Destinația Anului 2026, iar cu trei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara este în finala competiției „Destinația Anului 2026”, la trei categorii. Se mai poate vota pănâ în 25 aprilie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.