Şapte bănci din Timiş organizează, în primele două luni ale anului, mai multe licitaţii, pentru bunurile confiscate de la clienţii care nu au mai reuşit să-şi achite ratele. Cele mai multe oferte le are BRD, indiferent că este vorba de imobile, terenuri sau autovehicule.
Licitație pentru autostrăzile Nădlac-Arad și Lugoj-Deva
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a început licitația pentru proiectarea și execuția unei porțiuni din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva, cu o lungime de 27,4 km. Valoarea lucrărilor este estimată la 1,1 miliarde de lei, fără TVA.
Fotografii la licitaţie, pentru bursa „Mile Cărpenişan”
Zece fotografii de la evenimente petrecute în Timişoara, în ultima perioadă, şi semnate de Adrian Pîclişan sunt scoase la vânzare într-un scop nobil. Banii obţinuţi din această acţiune vor asigura suportul financiar pentru Bursa „Mile Cărpenişan”.
Licitaţie pentru rable, la ADP
Autorităţile locale organizează, pentru prima oară în acest an, o licitaţie pentru maşinile abandonate pe domeniul public şi ridicate de angajaţii de la ADP. Între 35 şi 50 de autovehicule ar putea avea proprietari noi, dacă aceştia sunt dispuşi să scoată ceva bani din buzunar pentru ele.
Succes peste aşteptări la licitaţia de artă
Tablouri în valoare de peste 740.000 de euro au fost licitate, joi noaptea, la Timişoara şi Bucureşti în cadrul primului duplex al Licitaţiei de Toamnă Artmark. Cele mai scumpe, un Grigorescu, un Luchian şi un Pallady au fost cumpărate, cu minimum 50.000 de euro fiecare, prin telefon, de timişoreni care au vrut să rămână anonimi.…