Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica Timișoara continuă să creeze spații reale de dialog. Vineri, 27 martie 2026, Centrul de Conferințe al UPT a găzduit un nou eveniment din seria #CampusTalks, sub titlul sugestiv „Ce te faci după ce vei absolvi?”, o întâlnire care a adus…
La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți
La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este un centru de comunicare care va avea rolul de a consolida cetățenia europeană. Noul centru este parte a unui acord de parteneriat între conducerea UVT și europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și alumnus UVT – FEAA 2004. Deschis…
UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului doi invitați cu experiențe și perspective valoroase despre carieră, educație și provocările tinerei generații. Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, vor oferi răspunsuri la o serie de întrebări pe care și le…
Viitorul societății europene, dezbătut la Universitatea de Vest Timișoara alături de vicepreședintele Parlamentului European
Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit vineri o dezbatere despre prezentul și viitorul societății europene, alături de europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și alumnus UVT, eveniment desfășurat sub genericul „Valori europene și implicare civică”. Studenții și elevii care au fost prezenți la dezbatere i-au adresat invitatului întrebări specifice și au arătat implicare…
Vicepreședintele Parlamentului European va conferenția la Universitatea de Vest Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara organizează conferința „Valori europene și implicare civică”, o întâlnire pe teme europene, un dialog esențial despre prezentul și viitorul societății europene, alături de invitatul special, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European și alumnus UVT, care va afla la UVT. La evenimentul care se va desfășura vineri, 23 mai 2025,…