Orașul timișean Gătaia și localitatea Sculia vor beneficia de peste 15 milioane de lei, fonduri nerambursabile europene, prin intermediul ADR Vest, care vor fi investite în amenajarea a două parcuri, în locul a două zone abandonate. Locuitorii din Gătaia și Sculia vor beneficia de zone pentru recreere, terenuri de badminton sau mese de tenis. Două…
Anunțul normalității. Echipele primăriei dau că mătura și cosesc iarba pe străzi și în parcuri, la locurile de joacă
Municipalitatea timișoreană dorește să anunțe cetățenii că în perioada viitoare echipele cu care are contracte semnate în domenul spațiilor verzi își continuă munca pentru care sunt plătite. Se pune accent pe locurile de joacă, primăria vrea să se asigure condiții sigure pentru copiii aflați deja în vacanță. ”Parcurile, bulevardele principale și spațiile verzi adiacente străzilor…
În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul…
Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare…
“Celebrarea Timişoarei” se face şi în zonele verzi ale oraşului. Evenimentele care au loc în parcuri
Weekendul acesta celebrăm Timișoara 2023 și redescoperim Bega în cadrul unui program cultural organizat de entru de Proiecte. Este un weekend plin, cu peste 100 de evenimente, printre care ateliere, expoziții, spectacole, activități sportive, tururi ghidate și concerte de jazz, hip-hop, muzică simfonică, folk, rock sau electro. Din cele peste 100 de manifestări ce vor…
Firmele angajate de primărie continuă acțiunile de cosire în oraș
În această săptămână, Primăria Timișoara continuă acțiunile de îngrijire a spațiilor verzi și a stabilit un program bine definit pentru cosirea ierbii, având în vedere cerințele de sezon și frecvența necesară pentru fiecare zonă. Echipele firmelor cu care lucrează municipalitatea vor avea program prelungit și desfășoară activități pe teren inclusiv în zilele de weekend. Prioritate…
Controlul Gărzii de Mediu în parcurile Timişoarei a dat chix. S-a dat o amendă de 500 de lei şi aceea pentru un parc aflat în şantier
Controlul pe care prefectul Mihai Ritivoiu l-a ordonat Gărzii de Mediu pentru verificarea parcurilor din Timişoara a eşuat lamentabil. Comisarii Gărzii de Mediu au dat o amendă de doar 500 de lei pentru Parcul Civic. Acesta nu este aflat în custodia municipalităţii, ci a firmei care se ocupă de amenajarea lui. În urmă cu exact…
Protecția Consumatorilor a verificat locurile de joacă din Timișoara și Lugoj. S-a lăsat cu amenzi/Foto
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș a luat la verificat locurile de joacă din Timișoara și Lugoj. În ambele municipii au fost descoperite probleme. Astfel, au fost verificate şase locuri de joacă din parcuri, toate aflate administrarea Primăriei Timișoara, unde s-au indisponibilizat echipamente deteriorate, fisurate, cu părți lipsa. S-au identificat locuri de joacă neîmprejmuite, Parcul…
Dan Diaconu împunge din nou administrația Fritz. Noi am făcut parcuri premiate, actuala conducere a primăriei le transformă în mare de noroi
Fostul viceprimar al Timişoarei, Dan Diaconu, anunță că unul dintre parcurile făcute înainte de venirea la putere a lui Dominic Fritz, Parcul Pădurice, a fost recunoscut la nivel european. În paralel, Diaconu împunge actuala administrație despre care spune că transformă Parcul Civic într-o mare de noroi. Parcul Pădurice a fost apreciat în cadrul unei competiții…
Primarul Fritz lansează un atac dur la adresa Horticultura: Firma nu își face datoria, în ciuda unui contract privilegiat, cu client unic
Societatea primăriei din domeniul amenajării parcurilor și spațiilor verzi, Horticultura, e pusă la zid în urma unui atac extrem de dur lansat de primarul Dominic Fritz. Horticultura, în ciuda cererilor repetate lansate de municipalitate pentru ”repararea” parcurilor, sunt 500 de asemenea solicitări, nu a terminat lucrările solicitate. Oamenii depun plângeri pentru situația din parcuri, el…
Conducerea SC Horticultura sfidează Primăria Timişoara. Municipalitatea a apelat la SALVO pentru a face treaba societăţii din subordine
Primăria Timişoara este din nou în război cu SC Horticultura, societatea din subordine. Cu toate că societatea are prinsă în contract obligaţia de toaletare a arborilor din parcuri, nu a făcut acest lucru, nici măcar în urma notificărilor primăriei. Municipalitatea a apelat la SALVO pentru a face treaba celor de la Horticultura. Societatea Horticultura, condusă…
Stațiile STPT și parcurile, locurile în care timișorenii scapă cel mai des de resturi fără a folosi coșul de gunoi
Amenzile de câteva sute de lei nu îi sperie pe unii timișoreni, care aruncă pe jos mucuri de țigări sau diferite resturi. Însă doar cei „prinși în flagrant” sunt buni de plată. Restul scapă nepedepsiți. Potrivit reprezentanților Poliției Locale Timișoara, de la începutul acestui an, agenții le-au dat 152 de amenzi persoanelor care au aruncat…
Pompierii, alături de copii de ziua lor. Ce le pregătesc
În data de 1 iunie, în intervalul orar 10-14, echipajele ISU Timiș îi așteaptă pe pitici, alături de părinții lor, în următoarele locații: 📌𝗣𝗮𝗿𝗰𝘂𝗹 𝗖𝗼𝗽𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗶𝗻 𝗧𝗶𝗺𝗶𝘀̦𝗼𝗮𝗿𝗮 📌𝗣𝗮𝗿𝗰𝘂𝗹 𝗖𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗼𝗺𝘂𝗻𝗮 𝗗𝘂𝗺𝗯𝗿𝗮̆𝘃𝗶𝘁̦𝗮 📌𝗣𝗮𝗿𝗰𝘂𝗹 𝗚𝗲𝗼𝗿𝗴𝗲 𝗘𝗻𝗲𝘀𝗰𝘂 𝗱𝗶𝗻 𝗟𝘂𝗴𝗼𝗷 📌𝗣𝗮𝗿𝗰𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗛𝗼𝘁𝗲𝗹𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗦𝗶𝗹𝘃𝗮𝗻𝗮 (𝗹𝗮̂𝗻𝗴𝗮̆ 𝘁𝗲𝗿𝗮𝘀𝗮 ,,𝗟𝗮 𝗮𝘃𝗶𝗼𝗻”) 𝗱𝗶𝗻 𝗕𝘂𝘇𝗶𝗮𝘀̦ 📌𝗣𝗮𝗿𝗰𝘂𝗹 𝗔𝗻𝘁𝗼𝗻 𝗞𝗿𝗮𝘁𝘇𝗲𝗿 𝗱𝗶𝗻 𝗼𝗿𝗮𝘀̦𝘂𝗹 𝗗𝗲𝘁𝗮 📌𝗣𝗮𝗿𝗰𝘂𝗹 𝗖𝗲𝗻𝘁𝗿𝗮𝗹 𝗱𝗶𝗻…
Timişorenii vor mai mult de la parcurile oraşului. Niciunul nu primeşte punctaj maxim de la cetăţeni
Deşi turiştii care vin în Timişoara sunt încântaţi de parcurile din zona centrală a oraşului, punctaj maxim nu a primit niciun parc, arată un top realizat de site-ul Urbanize.ro. Sunt trei parcuri incluse în categoria de trei stele, Parcul Rozelor, Parcul Justiţiei şi Parcul Copiilor, cea mai înaltă categorie din top fiind cea de patru…
Pe la tobogane și leagăne, cu primarul Robu. Cum sună o lecție despre Poli și de ce nu sunt bune mesele de ping-pong / FOTO
Trei locuri de jocuri amenajate în partea de nord a Timișoara au fost luate la pas, marți, de primarul Nicolae Robu. Sunt frumoase, colorate și prezentate drept nou-nouțe, deși unul e gata din toamnă. Edilul a ținut o lecție despre Poli unor puști de 14-15 ani, a anunțat că mai vrea să demoleze niște garaje și spune că trebuie plantați copaci mai mari.
Drujba de primăvară se întoarce: Toaletare în forță prin parcurile Timișoarei / FOTO
Curățenia de primăvară prin parcuri se face cu drujba. Cel puțin așa susțin unii timișoreni, care reclamă tăierea fără discernământ a unor arbori sănătoși. Oficial, primăria ar trebui să planteze cel puțin 10.500 de copaci, având în vedere promisiunile făcute în toamna lui 2017, după furtuna devastatoare din septembrie.
Unde protestezi la Timisoara si unde pui artificii. Lista locurilor pentru manifestari publice, facuta de Politia Locala
Primăria Timișoara face o nouă listă cu locurile din oraș în care vor putea fi organizate diverse manifestări publice. Unele dintre ele vor putea găzdui și proteste sau mitinguri, dar și concerte, în timp ce altele sunt destinate exclusiv diverselor spectacole.
Aproape 30 de migranti saltati din parcuri la Timisoara
„Taberele” provizorii de migranți, instalate prin parcurile Timișoarei, încep să facă parte din cotidian. Aproape 30 de persoane, printre care și copii, au fost ridicate în ultimele 24 de ore de polițiștii locali.
Zeci de migranti, ridicati in ultimul weekend din parcuri si de pe strazile din Timisoara
Intră cum intră în România, se înregistrează legal sau nu, apoi bântuie fără noimă pe străzile din Timișoara. Câteva zeci de migranți din Irak, Afganistan și Siria au fost prinși în ultimul sfârșit de săptămână de polițiștii locali.
Cat mai costa datul in leagane la Timisoara? Chiar si 4.000 de lei, daca e in familie!
Amenzi de 20.500 de lei pentru cei care, anul trecut, s-au dat în leagăne în parcurile din Timișoara, deși nu îndeplineau condițiile de vârstă și greutate. O familie a reușit însă, într-o singură zi, să fie sancționată cu 4.000 de lei!