Primarul Fritz lansează un atac dur la adresa Horticultura: Firma nu își face datoria, în ciuda unui contract privilegiat, cu client unic

parc horticultura

parc horticultura

Societatea primăriei din domeniul amenajării parcurilor și spațiilor verzi, Horticultura, e pusă la zid în urma unui atac extrem de dur lansat de primarul Dominic Fritz. Horticultura, în ciuda cererilor repetate lansate de municipalitate pentru ”repararea” parcurilor, sunt 500 de asemenea solicitări, nu a terminat lucrările solicitate.

Oamenii depun plângeri pentru situația din parcuri, el le transmite mai departe spre Horticultura, iar societatea nu își face treaba, spune Fritz.

”Ne-ați trimis plângeri și sesizări privind starea parcurilor și a malurilor Begăi, noi am făcut inspecții și am transmis solicitări, adrese și notificări către SC Horticultura S.A, societatea pe care o plătim pentru întreținerea spațiilor verzi centrale. Niciuna dintre problemele sesizate nu a fost remediată până la capăt. Astăzi a venit timpul să tragem linia la Horticultura. Au fost transmise, din 2017 până azi, 500 de solicitări de intervenție către Horticultura pentru lucrări care nu au fost efectuate. Am notificat Horticultura de 4 ori pentru Parcul Rozelor, Parcul Botanic, Parcul Al. Mocioni (Ilsa), și le-am făcut adrese pentru Parcul Regina Maria (Poporului), Parcul Justiției, malurile Begăi”, spune Fritz.

Situația este cu atât mai neplăcută cu cât Horticultura beneficiază și de un contract privilegiat, arată Fritz, cu un singur client pentru care trebuie să presteze.

”Primăria este singurul client al Horticultura, în baza unui contract privilegiat a cărui legalitate este verificată de Consiliul Concurenței și mai este și o societate în subordinea Consiliului Local. Am plătit, din ianuarie până astăzi, peste 13 milioane de lei către Horticultura, cu un milion de lei mai mult decât în tot anul 2019. Vom atinge suma de anul trecut până la finalul acestui an. Cum explică Horticultura starea deplorabilă a spațiului verde din centrul orașului? La preluarea mandatului, spațiile verzi din zona centrală erau în paragină, parcurile sunt încă un adevărat pericol pentru cetățeni, din cauza arborilor uscați și a ramurilor care stau să cadă. S-au transmis cereri, adrese și notificări, deși tăierile de corecție sunt cuprinse în programele lunare. Spre exemplu, în Parcul Andrei Mocioni, Horticultura nu a intervenit la timp pentru eliminarea unor arbori uscați în termenele impuse de către primărie, un plop s-a prăbușit peste conductele Colterm și a blocat circulația pietonilor, mașinilor și a tramvaielor. Am solicitat ajutorul de urgență celor de la Salvo – Biroul Situații de Urgență, care a defrișat 5 exemplare pentru siguranța zonei”, ne mai spune primarul Timișoarei.

Indolența celor de la societatea amintită, dublată de incompetența celor de la Direcția de Mediu, sunt de vină pentru situația existentă, este părerea edilului șef. Ca și salvare, el vorbește despre crearea Direcției de Infrastructură Verde.

”Conducerea acestei societăți publice locale a fost învățată să nu dea socoteală timișorenilor, și nici clientului, Primăria, că poate face când dorește, ce dorește și mai ales la ce prețuri dorește, fără nicio bază economică. Incompetența de la Horticultura a fost dublată de incompetența conducerii de la Direcția de Mediu din Primărie, pe care am desființat-o. Am creat o nouă Direcție de Infrastructura Verde care se va ocupa într-un mod mai profesionist și corect de spațiile verzi și contractele primăriei. Concluzia noastră este că reaua credință a conducerii societății a prejudiciat

patrimoniul floral și dendrologic al orașului. 30% dintre trandafirii din Parcul Rozelor s-au pierdut, după cum am constatat într-un inventar pe care l-am cerut în această vară, pentru că Horticultura nu a realizat lucrările de întreținere la timp. În Parcul Botanic însă, pe lângă gestiunea deficitară, nu s-a respectat specificul de grădină botanică și s-au făcut plantări cu specii comune ducând la distrugerea conceptului peisagistic al parcului, pierderea diversității și degradarea aspectului, estetic și didactic”, a continuat primarul.

Acum, Dominic Fritz spune că va propune mandatarea consiliului de administrație demiterea conducerii Horticultura.

”La 3 notificări puteam rezilia contractul cu Horticultura. Nu am făcut-o pentru că dorim să dăm o șansă la redresare acestei societăți care poate să devină eficientă și profitabilă, dar cu un management profesionist. Timișoara nu este bătaia de joc a câtorva oameni care au beneficiat de protecție politică, deși nu și-au făcut treaba. După curățenia de la Direcția de Mediu din Primărie trebuie să urmeze curățenia de la Horticultura. Sper că astăzi Consiliul Local, care reprezintă AGA la Horticultura, va pune interesele Timișoarei deasupra jocurilor politice și complicităților din trecut, va analiza cu obiectivitate documentele Consiliului de Administrație și va da un vot pentru binele orașului. Vom propune astăzi consilierilor locali mandatarea CA pentru demiterea conducerii executive a Horticultura”, a încheiat Fritz.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Poli 21 a spus: (septembrie 14th, 2021 at 21:43 )

Asa si noi, cetateni oarecare din Timisoara, putem sa ne lamentam ca horticultura nu isi face datoria. Doar ca DOnimic este ( din pacate) primarul Timisoarei, deci are posibilitatea de a lua masuri, asta daca are singe in instalatie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.