Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto

În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare și alte deșeuri, totalizând 51,6 tone.

Deșeurile vegetale au fost transportate la un centru specializat, unde vor fi transformate în compost și utilizate ulterior pentru fertilizarea solului din parcuri și rondurilor de flori.

“Din păcate tot acest gunoi aruncat în locuri nepermise scoate bani din buzunarul fiecărui timișorean, pentru că plătim aceste costuri de salubrizare din bugetul local. Eu vreau să le mulțumesc majorității covârșitoare a timișorenilor pentru că își iubesc orașul și nu aruncă gunoi pe stradă sau în parcuri. Și îi asigur că prin Poliția Locală am înăsprit controalele și am crescut numărul de camere de supraveghere din oraș pentru a-i prinde și amenda pe cei care nu își respectă orașul”, a declarat primarul Dominic Fritz

Amintim că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92 din 2021, amenzile pentru cei care abandonează deșeuri sau nu respectă normele legale de colectare ajung la zeci de mii de lei, la care se adaugă și costurile de igienizare a spațiilor unde au fost depozitate ilegal sau neconform.

Cu peste 11 mii de tone de gunoaie abandonate ilegal pe stradă în 2023 și cu 68 de locații unde se abandonează frecvent deșeuri, Primăria Timișoara continuă lupta pentru un oraș mai curat alături de timișoreni.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (martie 27th, 2024 at 17:27 )

Despre ce deșeuri este vorba numai viitorul fost primar știe, că din câte se vede în poze sunt resturi de vegetație iar acestea trebuiau strânse încă de anul trecut. Acum se fac pentru ca este an electoral și 2 luni se trage tare după care luăm o pauză de 3 ani până la următoarele alegeri. Anul trecut buruienile erau până la genunchi în parcuri dar nu conta că nu a fost an electoral.

@Daniel a spus: (martie 27th, 2024 at 18:49 )

De comentarii slabe ne-am obișnuit probabil gunoaiele depozitate la colț de stradă precum canapele plastic de toate felurile sunt vegetale după mintea slabă a unora ,lipsa de civilizație este clar vina primăriei.

Poli 21 a spus: (martie 27th, 2024 at 19:01 )

Marele erou al salubrizarii ar trebui sa stie, ca primar al unui oras civilizat, ca a face curatenie nu este un mijloc da propaganda electorala, ci o obligatie pentru care cetatenii cotizeaza din greu.

Daniel a spus: (martie 27th, 2024 at 20:03 )

@@Daniel
Nu se vad nici plastic și nici canapele in poze. Plasticul oricum se poate pune in pubelele galbene așa că nu văd de ce ar fi aruncat pe stradă. Probabil ca sunt deșeurile vegetale de pe domeniul public care trebuie strânse de către cetățeni iar primăria trebuie să le debaraseze. Problema este că primăria se sustrage de la această activitate și dorește ca cetățenii să facă acest lucru pe cheltuiala lor. După ce avem cele mai mari taxe locale din țară mai trebui și să facem muncă voluntară sau clacă care dacă nu este prestată suntem nesimțiți. Pentru acest fapt și multe altele îi vom mulțumi primarului care este atât de cocoșat de muncă încât merită un concediu pe termen nelimitat pe care i-l vom acorda din toamnă prin vot.

sjdjdkdkdk a spus: (martie 27th, 2024 at 20:28 )

pentru desteptii de comenteaza, ia spuneti voi ce faceti cu saltelele vechi? si in special ce faceti cu ele daca nu aveti masina? inchiriati un tomberon de la retim, retimul nu are o masina de colectare speciala pt deseuri voluminoase, daca vrei sa arunci salteaua inchiriezi un container, si lumea ar trebui sa nu mai tunda iarba de pe domeniul public si chemata politia sa faca o constatare sa sesizeze garda de mediu sa amendeze primaria cu 50000 de lei in fiecare zi….ca dupa 4 amenzi dinastea deja le cade bugetul in cap…..astia cu gunoaiele au luat-o razna, au bagat ei acum si reciclare la sticle, pai nu tot la reciclate le aruncam pana acum, hoti toti, si trompeta ala de robu si mai rau, ba dar numa prosti si hoti

ion a spus: (martie 28th, 2024 at 06:59 )

Daniel e la datorie zilnic că sa ne amintească ce grozav e Robu.
Și în replica la domnul care întreba cum se arunca saltele vechi. Retim are mașină pentru deșeuri voluminoase. Doar că se plătește. Așa am aruncat și mobila veche.

Sandel a spus: (martie 28th, 2024 at 07:33 )

Stimabili cititori, educatia nesimtitilor se mai face in doua feluri: ori ii arzi la buzunar de mai multe ori pana se invata minte, ori cu bila la picior si cu matura in mana prin public. Problema e la nivel national, eu personal nu am vazut, nu am auzit , cetatean necivilizat sa fir ars pentru ca a aruncat pe jos, dar ars de sa planga sa ceara iertare ca nu mai face. Amenzile sunt o gluma proasta, si nici macar nu le aplica nimeni. Sunt zone unde ai banca si cos de gunoi, si mizeria e aruncata pe jos. E lipsa de educatie crasa. Orasele cam toate au spatiul public supravegheat video, nu am vazut vreo autoritate sa se autoseziseze pe baza imaginilor de pe camere sa dea amenzi. Soferi care arunca mucuri de tigari pe geam, nimeni nu isi ia amenda. La iesirea si intrarea in tara, sunt km intregi plini de gunoaie. Asta e nivelul de civizatie si de nepasare al oamenilor si autoritatilor.

Salteaua a spus: (martie 28th, 2024 at 07:36 )

Saltele se pot duce la centrele retim. Daca nu ai masina, dar ai bani de schimbat salteaua, incearci sa gasesti 50lei in plus sa platesti pe careva. Sunt tot felul de firme care fac debarasari de exemplu. Pot si facute lucrurile si altfel? Probabil, dar momentan retim are centre de colectare sau de inchiere, e mai cu batatie de cap poate pt unii, dar un mic efort se poate face pentru a duce resturile la centrele de colectare.

Nume a spus: (martie 28th, 2024 at 10:26 )

@ion
Se pare ca citești comentariile selectiv și reții doar ceea ce îți convine conform cu dublul standard practicat de USR unde anumite situații sau fapte nu se pun
Robu a avut și unele inițiative bune legate de astfel de situații când se colectau deșeuri în perioadele curățeniilor de primăvară și de toamnă. În plus a fost organizată o curățenie exemplară după furtuna din 2017. Acum probabil că maestrul Fritz ar aștepta ca oamenii să ducă cu mașinile lor tone de țiglă sparte, vegetație căzută, sticle sparte și moloz. Ca să nu mai vorbesc de colectarea pomilor de Crăciun de pe străzi. Oricum nu mai contează pentru că important este să ne amintim de toate aceste inconveniențe când ne vom prezenta la vot.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.