La cât de ieftină este construirea unui pod, primarul Nicolae Robu se miră de ce, de zeci de ani, nicio administrație nu a făcut așa ceva. Edilul vrea nu mai puțin de cinci noi poduri, din care patru pe bani europeni.
Podurile din Timisoara ar putea fi rebotezate chiar saptamana viitoare
În viitoarea ședință de plen, unul din proiectele supuse votului aleșilor locali va fi cel referitor la schimbarea denumirii podurilor din Timișoara. Primarul Nicolae Robu a anunțat, săptămâna trecută, că vrea să coreleze denumirile podurilor cu ale bulevardelor care le traversează.
Timisoara are poduri putine si prost denumite, Robu vrea sa schimbe asta
Una din marile probleme ale Timișoarei este că nu are destule poduri peste Bega. În plus, cele existente au denumiri pe care puțini timișoreni le cunosc. Primarul Nicolae Robu vrea să construiască, într-un viitor destul de incert, patru poduri, dar și să redenumească podurile actuale.
Comisia lui Stoia se lupta cu gainatul din podurile istorice
Podurile și subsolurile clădirilor din centrul Timișoarei sunt adevărate focare de infecție. Echipa de control coordonată de viceprimarul Traian Stoia a găsit aici incredibil de multă mizerie, găinaț și păsări moarte.
- 1
- 2