Arhiva pentru eticheta: pompieri timis

Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni

Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni

Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni

Autospeciale de descarcerare, prim-ajutor și stingere a incendiilor vor intra în dotarea Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Timiș, printr-un proiect european. Cu bani europeni, 1 milion de euro sunt alocați pompierilor din Timiș, reprezentanții ISU Banat vor beneficia de trei autospeciale complexe de intervenții pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor, unul dintre aceste

Competiție pentru pompierii timișeni

Pompierii timișeni s-au întrecut într-o competiție de descarcerare și prim ajutor calificat / FOTO

Pompierii timișeni s-au aflat astăzi în competiție directă. Salvatorii din șapte subunități din Timiș s-au întrecut în faza județeană a competiției naționale de descarcerare și prim ajutor calificat. Câștigători, la ambele secțiuni, atât de descarcerare cât și de prim ajutor calificat, au fost pompierii de la Detașamentul 2 Timișoara. Cele șapte echipaje ale subunităților ISU

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.