Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni

Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni

Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni

Autospeciale de descarcerare, prim-ajutor și stingere a incendiilor vor intra în dotarea Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Timiș, printr-un proiect european.

Cu bani europeni, 1 milion de euro sunt alocați pompierilor din Timiș, reprezentanții ISU Banat vor beneficia de trei autospeciale complexe de intervenții pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor, unul dintre aceste vehicule fiind dotat cu un sistem de ultimă generație, revoluționar, de stingere prin hidroperforare. Contractul de finanțare a fost semnat miercuri, la Consiliul Județean Timiș, pentru acest proiect care se desfășoară prin Programul Operațional Regional. Proiectul este în valoare de 2.682.782 euro, iar din această sumă județului Timiș îi sunt alocați 1 milion de euro, Aradului 1,163.000 euro, iar județul Csongrad, din Ungaria, beneficiază de 202.000 euro și DKMT de 148.242 euro.

„Vom realiza o strategie transfrontalieră de management al riscurilor, vom demara o campanie de conștientizare pentru cetățeni, realizăm un acord de cooperare pentru managementul transfrontalier și vor fi organizate tabere pentru copii cu tematică de situații de urgență”, a spus Călin Dobra, președintele CJ Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

ait-timisoara-danemarca_700x280

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Ludovic Orban si Nicolae Robu

Guvernul Orban loveşte în doi importanţi colaboratori ai primarului Nicolae Robu

Premierul Ludovic Orban a declarat că este de acord cu interzicerea cumulului pensiei cu salariul din sistemul de stat. O astfel de lege a fost anunţată de ministrul Muncii, Violeta Alexandru. În Timişoara, legea guvernului liberal ar lovi în doi dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai primarului Nicolae Robu, respectiv cei doi şefi ai Poliţiei Locale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul Orban loveşte în doi importanţi colaboratori ai primarului Nicolae Robu
CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

duelul leilor

Punct ochit, punct lovit. Leii din Banat, victorioși în faţa leilor din Bănie

Super-evoluție pentru SCM Timișoara pe terenul lui SCM U Craiova, în runda a doua a returului primei faze a campionatului. Cu un moral bun după dubla victorie din Cupă contra Galațiului, dar mai ales după succesul muncit de la Pitești, trupa lui Dragan Petricevic a dominat partida din Bănie și s-au impus categoric, 84-69.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punct ochit, punct lovit. Leii din Banat, victorioși în faţa leilor din Bănie
black-sale_728X90

Social vezi arhiva Social