Parcul Castelului Huniade găzduiește trei zile de istorie vie, cu parade medievale, turniruri cavalerești, demonstrații de luptă, ateliere de meșteșuguri și activități pentru întreaga familie. Programul include concerte susținute de Truverii și Peregrinii, precum și un spectacol pirotehnic. Gastronomia medievală va avea și ea un loc special în festival. Participanții se pot bucura de preparate…
Incursiune în timp, tradiţii milenare, Sânziene şi… F.Charm
Vineri, Bastionul Theresia din Timișoara va deveni scena unei sărbători aparte, în care tradiția românească se împletește cu spiritul urban, în cadrul evenimentului SÂNZIENE’N BASTION. Organizat de Visit Timiș, împreună cu Consiliul Județean Timiș, evenimentul propune o reinterpretare contemporană a uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători populare – Sânzienele – și le oferă participanților ocazia…
Sărbătoare specială: tradiția românească prinde viață pe 27 iunie, de Sânziene, la Bastionul Theresia din Timișoara
Haideţi să faceţi parte din poveste. Pe data de 27 iunie, intre orele 18:00 – 23:00, Visit Timiş împreună cu Consiliul Județean Timiş vor transforma Bastionul Theresia din Timișoara într-un loc unde mitul, tradiția și spiritul urban se împletesc într-o celebrare contemporană a Sânzienelor, în cadrul evenimentului SÂNZIENE’N BASTION. Organizatorii propun o reinterpretare modernă a…