Un subiect pentru care Consiliul Județean Timiș insistă destul de mult, dar Primăria Timișoara nu prea pare încântată sau interesată este cea a consorțiilor administrative medicale, o operațiune prin care spitalele din oraș, chiar din județ, ar intra sub aceiași umbrelă. Județul consideră că ideea este cea mai bună pentru dezvoltarea sistemului, municipalitatea merge mai…
Alexandru Rogobete dă un termen pentru Institutul Oncologic Timișoara: ”Până la finalul anului 2028, va trebui dat în folosință”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a revenit acasă, ocazie cu care poate vedea și care e stadiul lucrărilor la obiectivele medicale din județ. Desigur, cel ai important este Institutul Oncologic Timișoara. Sâmbătă, ministrul a dat și un termen până la care consideră că lucrările ar trebui finalizate, adică finalul anului 2028. El s-a întâlnit sâmbătă cu…
„Schimbarea nu se produce peste noapte, dar se construiește prin viziune, curaj și coerență” – Adrian Bădescu, după o conferință foarte importantă pe teme medicale
Conferința dedicată reformei sistemului de sănătate și impactului inteligenței artificiale (IA), organizată la Timișoara de Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR, fondator: Maria Grapini), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (presedinte, Florica Chiriță) și cu sprijinul platformei de comunicare „Femeia în societate” (fondator: Anda Pescariu), a reunit la aceeași masă reprezentanți…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, o nouă vizită specială la Centrul de Mari Arși Timișoara. Primii pacienți, din vara lui 2026
Deși stadiul construcției noului Centru de Mari Arși de la Timișoara este înaintat, primii pacienți ar urma să fie tratați acolo doar în vara anului viitor, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, venit în vizită la Timișoara să arate celor de la Banca Mondială progresul lucrărilor finanțate de instituția financiară. Procedura de autorizare a noii…
Finanțarea Institutului Regional Oncologic Timișoara trece de la PNRR pe Programul Operațional Sănătate
Sunt bani, nu sunt bani pentru Institutul Oncologic Timișoara, este marea enigmă care frământă și încaieră opiniile politicienilor locali. Viceprimarul Ruben Lațcău spunea că spitalul respectiv este o construcție faraonică fără finanțare, de cealaltă parte Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, și Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății susțin contrariul. Membri ai aceleiași coaliții de guvernare, fruntașii a…