Arhiva pentru eticheta: scoala de vara

Premiera… stomatologica pentru Horia Colibasanu, la Timisoara

Premiera… stomatologica pentru Horia Colibasanu, la Timisoara

Prima școală internaţională de vară de endodonţie din lume a adus la Timișoara câteva zeci de studenţi în ani terminali, rezidenţi şi tineri medici. Ei vor învăţa de la specialişti renumiţi din ţară şi din străinătate care sunt cele mai actuale tehnici de tratament. Unul dintre ei este… alpinistul Horia Colibășanu.

Endodonţia este specialitatea care se ocupă de diagnosticarea bolilor nervului dentar şi tratamentul acestora. Școala de vară organizată la Timișoara va dura o săptămână și este o premieră mondială. „Am avut o experienţă foarte reuşită anul trecut, când a avut loc prima școală de vară internaţională de parodontologie din România. Interesul participanţilor a fost atât de mare încât am hotărât ca un an mai târziu, să organizăm o primă școală de vară de endodonţie. Este prima din lume. Este o provocare faptul că avem ca lectori cei mai buni specialişti din ţară şi cei mai buni specialişti români care activează în afara graniţelor ţării”, spune dr. Ştefan Ioan Stratul, iniţiatorul evenimentului. Până sâmbătă, cei care s-au înscris vor particpa la cursuri, dar şi la exerciţii clince şi demonstraţii live de tratament prin cele mai actuale tehnici din lume. Unul dintre cei care va susține cursuri este și… alpinistul timişorean Horia Colibăşanu! Stomatolog de meserie, Horia a revenit acasă acum o lună și jumătate, după ce a încercat să ajungă pe Everest fără șerpași și oxigen suplimentar. Din păcate, vremea rea i-a dat planurile peste cap.

Scoala de vara „Casa Insorita”, solutie de vacanta pentru parinti si copii

O asociație din Timișoara dă o mână de ajutor părinților care nu au prea multe alternative pentru copiii lor, pe timpul vacanței mari. Puștii cu vârste între șase și zece ani sunt așteptați la o școală mai altfel, cu zumba, jocuri, muzică și o mulțime de alte activități care să-i țină ocupați o bună parte din zi.

Top