Arhiva pentru eticheta: șofer drogat

Un şofer aflat sub influenţa drogurilor a creat panică în circulaţie la Coşeviţa

Un şofer aflat sub influenţa drogurilor a creat panică în circulaţie la Coşeviţa

Tupeu maxim pentru un șofer certat cu bunul simț, dar și cu legea. Drogat la volan a făcut prăpăd pe un drum şi aşa foarte aglomerat şi periculos. Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a condus un autoturism pe DN 68 A, în localitatea Coșevița, iar la un moment dat a intrat în

Ca la 20 de ani… Fără permis, drogat şi fără bani

Polițiștii timișoreni au depistat în municipiul Timișoara un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care a condus având permisul de conducere suspendat și aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. A fost întocmit dosar penal. În data de 14 septembrie, în jurul orei 12:30, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au oprit pentru control, pe bulevardul Regele

Accident în zona centrală a Timișoarei provocat de un șofer drogat

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a condus un autoturism pe bd. Michelangelo dinspre I.C. Brătianu înspre Cluj, iar la un moment dat, la intersecția cu strada Mihai Eminescu a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar condus de un alt bărbat. Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, în urma testării cu aparatul

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.