Un şofer aflat sub influenţa drogurilor a creat panică în circulaţie la Coşeviţa

Tupeu maxim pentru un șofer certat cu bunul simț, dar și cu legea. Drogat la volan a făcut prăpăd pe un drum şi aşa foarte aglomerat şi periculos.

Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a condus un autoturism pe DN 68 A, în localitatea Coșevița, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu două autoutilitare conduse de către 2 bărbați, în vârstă de 31 și 49 de ani, care circulau regulamentar.

În urma impactului au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto, în vârstă de 34 de ani, precum și un bărbat, în vârstă de 36 de ani, pasager în autoutilitara condusă de bărbatul de 31 de ani.

În urma testării conducătorului auto, în vârstă de 34 de ani, cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În acest caz, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto: arhivă

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

Cum au urcat prețurile pe piața imobiliară îl ultimii 25 de ani. Salariile au urcat mai rapid

Creșterea veniturilor populației a facilitat enorm posibilitatea de a achiziționa o locuință, aceasta chiar dacă prețurile au crescut destul de mult, arată datele celor de la Imobiliare.ro. Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro a fost primul portal autohoton care a oferit servicii de digitalizare a pieței imobiliare din România. La aniversarea a 25 de ani de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum au urcat prețurile pe piața imobiliară îl ultimii 25 de ani. Salariile au urcat mai rapid

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul premier şi președinte al PSD Victor Ponta și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale, printr-un mesaj pe Facebook. El a încercat să ia cuvântul la Congresul PSD în care a fost votată susţinerea pentru Crin Antonescu, dar nu a fost lăsat să vorbească. Victor Ponta şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte chiar înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Ponta şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale. Deocamdată pe Facebook
După PNL şi UDMR, duminică a venit rândul PSD să valideze candidatura lui Crin Antonescu la funcţia de preşedinte al României. Congresul PSD s-a desfăşurat fără nicio turbulenţă, în condiţiile în care se anticipa că Victor Ponta ar putea să bulverseze întâlnirea la vârf a social-democraţilor. Crin Antonescu a primit 5.484 de voturi din totalul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu un vot cvasiunanim, PSD a oficializat susţinerea lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale
CSM Lugoj a avut o evoluție sub așteptări la Constanța, unde a întrerupt o serie impresionantă de victorii. Acum, echipa bănățeană nu mai poate pierde locul 5 înainte de play-off, dar nici nu prea poate să ajungă pe 4. „Pierdem la Constanța după cel mai slab joc al nostru din acest sezon, în care preluarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul, eșec neașteptat la malul mării
Dinamo București a reușit să obțină prima victorie din Liga Națională de Baschet Masculin, după o pauză de cinci etape. Gruparea din Ștefan cel Mare și-a conservat avantajul terenului propriu și a învins-o pe SCM Timișoara în etapa a 19-a, cu scorul de 90-73, pentru a ajunge la un bilanț de 7 victorii-12 înfrângeri. Bănățenii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dinamo își revine din înfrângeri cu… Timișoara
Proaspăt ales în noul Consiliul Director al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, primarul comunei Şag, Flavius Roşu (PSD), şi-a anunţat priorităţile în aceată nouă poziţie pe care o deţine. Printre acestea, Roşu s-a angajat să aducă în atenția consiliului nevoile și prioritățile comunei Şag, dar și a altor localități din județ. Vineri, la Petrila,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, ales în Consiliul Director al ADR Vest: “Mă angajez să aduc în atenția consiliului nevoile și prioritățile comunei noastre”
PES activists România respinge cu fermitate extremismul și discursul fascist, pro-rus, anti-european și contrar intereselor României, promovat de anumite partide politice și de către unii candidați. Organizația a adoptat sâmbătă, 1 februarie, în cadrul Adunării Generale desfășurate la Sinaia, declarația-manifest „Apartenența României la NATO și Uniunea Europeană reprezintă garanția suveranității țării noastre și singura cale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PES activists România condamnă discursul fascist, pro-rus și anti-european promovat în mediul public
Un număr de 70 de echipe din Serbia, România, Ungaria, Bosnia și Herțegovina și Croația se întrec, duminică, în localitatea sârbă Belo Blato, în cadrul unui concurs de realizat cârnați. Întrecerea face parte din evenimentul Kobasicijada, care are loc în weekend în localitatea de lângă Zrenjianin, în Banatul Sârbesc, la doar 110 kilometri de Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul 70 de echipe de măcelari, din mai multe țări, inclusiv România, se întrec la Festivalul Kobasicijada, la Belo Blato în Serbia
Un număr de 12 asociații, fundații și culte care oferă servicii sociale, primesc în acest an 19 milioane de la bugetul local al Timișoarei pentru a oferi servicii sociale de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, cantine sociale, centre pentru copii sau persoane cu dizabilități, sprijin pentru persoanele fără adăpost, dar și alte servicii sociale adaptate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 milioane de lei din bugetul local ajung la 12 asociații din Timișoara, care oferă servicii sociale
Top