Primăria Timișoara rămâne la un teren de 4,6 hectare, din zona actualului stadion, pentru construirea unei săli polivalente de 16.000 de locuri. Consilierii locali au aprobat „de îndată” o modificare legată de statutul parcelei. Nicolae Robu a anunțat, pe de altă parte, că liberalii vor fi de acord cu demolarea vechiului „Dan Păltinișanu”.
PNL Timiş, şi cu Simonis la ceaune, şi cu sufletu’ lângă Bolojan
Doar o zi ne mai desparte de moţiunea de cenzură, care potrivit unor observatori politici ar putea schimba soarta României pentru următorii zece ani. Forte probabil moţiunea o să treacă, însă marea problemă este ce va urma. Fiindcă partidele care au iniţiat acest demers, PSD şi AUR, nu au nici cea mai mică idee despre…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Când confunzi mierea cu rahatul
Un partid sau alianță de partide depune liste electorale cu gândul să obțină o majoritate de 66% în viitorul parlament. Cu un astfel de grup în legislativ, partidul sau alianța de partide câștigătoare ar putea face minuni pentru țara respectivă. Chiar și să modifice constituția, să facă reforme, să schimbe ce trebuie schimbat și nu…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Fundația Româno-Germană de Pregătire și Perfecționare Profesională Vladimirescu Arad – investiția în oameni, dezvoltarea competențelor, viitorul comunității
Schimbările din piața muncii din ultimii ani au adus în prim-plan nevoia de adaptare rapidă și de dezvoltare continuă a competențelor. Tot mai mulți angajați și angajatori caută soluții concrete pentru a ține pasul cu aceste transformări, iar formarea profesională devine un instrument esențial în acest proces. În acest context, Fundația Româno-Germană de Pregătire și…
Citeşte tot articolul