De luni de zile, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, acuză faptul că orașul și Timișoara sunt pe nedrept considerate ca având cea mai mare rată de infectare cu coronavirus din țară, fiind singurul în scenariul roșu. El prezintă datele care duc la această situație, aici s-au făcut miercuri zece procente din toate testele din țară, cele…
Au fost alocați bani pentru testarea cadrelor didactice de la școlile speciale din Timiș
Consilierii județeni din Timiș au alocat bani pentru testarea cadrelor didactice de școlile speciale din Timiș. Sunt 800 de angajați pentru testarea cărora au fost alocați bani. Testarea nu este obligatorie, este o recomandare. 920.000 de lei au alocat consilierii județeni, în ședința extraordinară de astăzi pentru școlile speciale, 450.000 lei fiind suma alocată Spitalului…
Teste de coronavirus pentru pacienții şi cadrele medicale care se adresează Spitalului Municipal Timișoara
Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal Timișoara, transmite că în Comitetul Director al unității sanitare s-a aprobat testarea tuturor pacienților care se adresează spitalului, precum și a personalului medical. Comitetul Director al Spitalului Municipal a luat decizia de testare, în ședința de joi. Peste 25 de paciente și cadre medicale au fost diagnosticate cu COVID-19 la…
Testare pentru coronavirus la Timişoara: avem „armament”, dar nu şi „muniţie”
Cu şapte aparate de testare de tip Real Time PCR la Timişoara, plus unul la Lugoj, acestea având posibilitatea să realizeze peste o mie de teste pe zi, Timişul stă excelent la nivel naţional. Chiar şi aşa, oraşul are „scule”, dar nu şi muniţie, adică acele kituri de testare necesare, deşi avea rezervare la furnizare…