Arhiva pentru eticheta: tunel

Avansează lucrările la porțiunea de autostradă cu tuneluri dintre Margina și Holdea/FOTO

Avansează lucrările la porțiunea de autostradă cu tuneluri dintre Margina și Holdea/FOTO

Constructorul continuă lucrările la tronsonul lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva. Este activitate intensă pe mai multe fronturi de lucru pe șantierul Margina – Holdea. Se lucrează în continuare la cele două tuneluri, dar și la podețe, poduri și pasaje (armări, cofrări și betonări elemente ale structurilor). Firma românească se află pe teren la

Pe șantierul lotului de autostradă dintre Margina și Holdea s-a văzut luminița de la capătul tunelului/FOTO

Mult așteptata strapungere de la primul tunele de pe lotul Margina – Holdea din autostrada A1 a avut loc. Luminița de la capat s-a văzut pe Calea 1 a primului segment de tunel (367,5 m). Asocierea româno – bosniacă (UMB-EuroAsfalt) este mobilizată în șantier cu peste 500 de muncitori și mai mult de 300 de

La finalul lui iulie am putea avea prima străpungere la tunelurile de pe A1, Margina – Holdea/VIDEO

Luminița de la capătul tunelului e extrem de aproape pe Margina – Holdea, anunță Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR). El estimează că la finalul acestei luni se va face prima străpungere la primul segment al tunelul 1. Pe șantier este activitate din plin, sunt 800 de muncitori și 200 de

Constructorii sunt aproape să dea ”gaură” la primul tunel de pe Margina – Holdea/FOTO + VIDEO

Constructorul care se ocupă de realizarea tronsonului de autostradă lipsă din A1, Margina – Holdea, trage tare și este aproape de realizarea integrală a primului tunel. În scurt timp va avea loc străpungerea. La galeria din stânga a primului tunel, urmează în curând momentul străpungerii din ambele capete – moment simbolic, în care se va

Constructorii lucrează la ambele tuneluri de pe Margina – Holdea. Echipele bosniacilor, mai rapide/FOTO

La tronsonul din A1 dintre Margina și Holdea se lucrează cu efective mărite, la cea mai dificilă etapă a investiție, tunelurile. Sunt în număr de două, iar la primul dintre acestea echipele antreprenorului român și cele ale echipei firmei bosniace implicată în proiect lucrează fiecare, în paralel, la câte o galerie. Se lucrează din ambele

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Lucrările la autostrada A1, Margina – Holdea, se vor încheia la finalul lui 2026

Finalul anului 2026 este termenul la care se vor finaliza tunelurile și lucrările pe porțiunea de autostradă dintre Margina și Holdea, este afirmația secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu. Conform acestuia, acolo se va lucra pe opt fronturi, ceea ce va permite o viteză de realizare mai bună. Prezent la o emisiune

Lucrările la Pasajul Solventul continuă. În câteva luni începe împingerea tunelului pe sub liniile de cale ferată

În câteva luni, dacă nu apar situații neprevăzute, pe șantierul pasajului Solventul începe împingerea tunelului pe sub liniile de cale ferată, fără oprirea traficului feroviar. Acum se lucrează la cheson, o structură în lungime de aproximativ 70 de metri și cu o lățime de 28 de metri, transmite viceprimarul Ruben Laţcău. Închiderea inelelor de circulaţie

Pasaj rutier subteran și parcare de aproape 600 de locuri cu parc deasupra, la Openville

Al doilea pasaj subteran rutier din Timișoara și o parcare subterană cu aproape 600 de locuri – sunt cele două șantiere care încep în perioada imediat următoare în zona Iulius Mall. Ambele sunt realizate pe banii investitorului privat, care va dona ulterior pasajul către primărie.

Șantierul de la primul pasaj subteran de la mall, gata să înceapă. Al doilea, pe care îl face primăria, ar putea fi unul… SF

Soluția ideală pentru aglomerata intersecție din Piața Consiliul Europei este un pasaj subteran cu 2 niveluri, însă primăria nu știe dacă își poate permite financiar o astfel de investiție. Până atunci, cei de la mall vor construi tunelul auto pe care și l-au asumat și care va trece pe sub actuala parcare.

Robu arata timisorenilor luminita de la capatul tunelului… Michelangelo!

Primarul Nicolae Robu a prezentat sâmbătă seară dovada că lucrările la pasajul Michelangelo sunt pe drumul cel bun. El a postat pe Facebook o fotografie în care se vede… luminița de la capătul tunelului! Dacă vremea nu va pune iar bețe în roate muncitorilor, șantierul va fi terminat în această toamnă.

Din noiembrie, liber pe la Michelangelo! Daca vremea e buna

Tunelul propriu-zis al subpasajului Michelangelo e gata, a anunțat vineri primarul Nicolae Robu. De acum, susține acesta, lucrările au intrat în linie dreaptă și, după estimările sale, ar mai fi de lucru cam două luni, până când zona va fi deschisă circulației în totalitate. Totul depinde însă, așa cum a fost și până acum, de condițiile meteo.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.