Arhiva pentru eticheta: UP TO RUN

Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă

Maraton de 10! Celebra cursă organizată cu implicarea UPT ajunge la o ediție rotundă

S-au deschis înscrierile! Timișoara se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate competiții sportive ale toamnei. Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2026 powered by UPT sunt deschise, iar alergătorii profesioniști, amatorii, familiile și susținătorii mișcării sunt invitați să participe la ediția aniversară cu numărul 10. Evenimentul va avea loc duminică, 25 octombrie 2026, sub sloganul

Evenimentul atletic al acestei toamne se apropie: Timișoara City Marathon 2025 – Powered by UPT

Numărătoarea inversă a început: mai sunt doar câteva zile până la încheierea înscrierilor pentru Timișoara City Marathon 2025 – powered by Universitatea Politehnica Timișoara (UPT). Ajunsă la cea de-a noua ediție, competiția sportivă se desfășoară sub sloganul „UP TO RUN” și este o invitație adresată tuturor pasionaților de alergare – de la amatori la sportivi

Verde pentru Marathon 2025 – unde promotor este UPT

S-au deschis înscrierile cu prețuri early bird la cea mai energizantă cursă a toamnei! Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2025 powered by UPT sunt oficial deschise pe https://timisoaracitymarathon.ro, iar cei dornici să alerge sunt invitați să facă parte dintr-un eveniment care aduce împreună sportul, comunitatea și spiritul orașului. Timișoara City Marathon va avea loc duminică,

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.