Arhiva pentru eticheta: urseni

De Sfânta Maria, două zile de mare sărbătoare aproape de Timişoara: Rugă la Urseni

De Sfânta Maria, două zile de mare sărbătoare aproape de Timişoara: Rugă la Urseni

Vor fi două zile de mare sărbătoare aproape de Timişoara, la Urseni. de Sfânta Maria. Timişenii sunt invitaţi la ruga localităţii de lângă Timişoara, acolo unde sunt aşteptaţi cu muzică, joc şi multă voie bună. Primăria comunei Moșnița Nouă alături de Consiliul Local, vă invită Ruga din Urseni, un eveniment de tradiție, care va avea

Specialiștii fac cercetări tehnice pe terenul unde va fi pasajul Calea Urseni – Centura Sud

În locul unde Calea Urseni se va intersecta cu Centura Sud au demarat o serie de lucrări de cercetare a terenului unde urmează să fie realizat un nou pasaj. În funcție de rezultate se va alege cea mai bună soluție comnstructivă. În cadrul Studiului de Fezabilitate pentru execuția pasajului denivelat pe drumul comunal 152 (fost

Serviciul de distribuție a gazelor naturale, sistat temporar în localitatea Urseni

Compania Delgaz Grid anunță că este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, pentru cuplarea unor conducte noi la sistemul de distribuție a gazelor naturale. Operațiunea va avea loc marți, 3 iunie, în intervalul orar 09:00-18:00, în localitatea Urseni. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul

Lucrări de remediere la Baza Sportivă din Urseni

La solicitarea Primăriei Comunei Moșnița Nouă, echipa de constructori a revenit la baza sportivă din localitatea Urseni pentru a remedia problemele apărute la terenul de joc și pentru a curăța sistemul de drenaj, care era înfundat.  Suprafața de suport a terenului va fi refăcută complet, pentru a asigura stabilitatea și drenajul corespunzător. Conducerea Primăriei Moșnița

A fost emis ordinul de începere a lucrărilor la creşa din Urseni, comuna Moşniţa Nouă

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a emis Ordinul de începere a Lucrărilor pentru noua creșă din Urseni. Aceasta va deservi 110 copii, costul fiind de 16,7 milioane de lei. Așteptarea a luat sfârșit, joi 13 februarie, a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru noua creșă din Urseni! Proiectul „Construire creșă mare – PROIECT

La Urseni se va construi o creşă nouă cu o investiţie de la CNI de aproape 17 milioane

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a dat undă verde construirii unei creşe la Urseni, comuna Moşniţa Nouă. Aceasta va deservi 110 copii, costul fiind de 16,7 milioane de lei. Marţi, 17 decembrie, a fost emisă Hotărârea Consiliului Tehnico-Economic al 𝐂𝐍𝐈 pentru proiectul “Construire creșă mare – PROIECT TIP”, sat 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Comuna Moșnița Nouă, Județ Timiș,

Program modificat pe linia M2 (Timișoara-Urseni)

Având în vedere finalizarea lucrărilor de pe Centura Timișoara Sud, unde accesul dinspre Urseni spre Timișoara și dinspre Timișoara spre Urseni este restricționat, programul de mers aferent liniei M2 (Timișoara-Urseni) a fost modificat astfel încât atât stațiile de pe raza comunei Moșnița Nouă (Urseni), cât și orele de interes au fost păstrate. Aceste modificări vor

Primăria Moșnița Nouă inaugurează, sâmbătă, noua bază sportivă de la Urseni

Sâmbătă, 18 mai, Primăria Comunei Moșnița Nouă și Club Sportiv Comunal Moşniţa vor inaugura noua şi moderna bază sportivă construită la Urseni cu sprijinul CNI. Manifestările vor începe la ora 14.00 şi se vor termina la ora 21.20 cu un foc de artificii. Din programul de manifestări nu vor lipsi momentele muzicale, dansuri populare şi

A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri

Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va

La Urseni – Moşniţa Nouă se va construi o nouă creşă, care va deservi 110 copii

Joi, Florin Bucur, primarul comunei Moșnița Nouă, a semnat Autorizația de construire pentru proiectul “Construire creșă mare – PROIECT TIP”, sat 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Comuna Moșnița Nouă, prin Compania Națională de Investiții.  Creșa va deservi maxim 11 grupe, 110 copii, în localitatea 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, comuna Moșnița Nouă. Valoarea contractului este de 𝟏𝟔.𝟔𝟕𝟐.𝟗𝟐𝟑,𝟒𝟎 𝐥𝐞𝐢 TVA inclus. Perioada de execuție

Societatea de apă și canal trece pe energie verde, în urma unui proiect de zece milioane de lei

Finalul acestui  an aduce și finalul unui proiect extrem de important pentru  Aquatim. Societatea trece în domeniul utilizării energiei verzi, în cea mai mare parte, după ce a construit două parcuri fotovoltaice, o investiție de zece milioane de lei, aproape exclusiv cu fonduri europene. Astfel, anul acesta, Aquatim a desfășurat proiectul Eficiența energetică și utilizarea

La Urseni se construieşte o bază sportivă. Valoarea lucrărilor este de peste şase milioane de lei/Foto

Lucrările aferente obiectivului de investiții ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”, comuna Moşniţa Nouă, continuă. În acest moment se lucrează la fațade, împrejmuirea terenului multifuncțional și zonele de acces.  Baza sportivă va fi situată în Urseni str. Salcâmilor nr.20 și va avea următoarele funcțiuni: Teren sportiv fotbal dimensiuni omologate UEFA și FRF cu

Continuă șantierul la podul peste Bega și la pasajele peste calea ferată de la Chișoda și Urseni, pe Centura Sud/FOTO

Pasajele peste calea ferată de la Urseni și Chișoda s-au aflat în prim-planul acțiunilor desfășurate de antreprenorul român care lucrează laCentura Sud. După cum debanat.ro a relatat deja, la Chișoda au fost deja montate grinzile pasajului. Acum, antreprenorul de pe șantierul centurii Timișoara Sud continuă lucrările la structurile lucrărilor de artă, pasaje și poduri, aflate

Sărbători mari, de Sfânta Maria, la marginea Timişoarei. Rugi la Albina şi Urseni

Marţi, de Sfânta Maria fi mare sărbătoare în două localităţi aflate la o aruncătură de băţ de Timişoara. Este vorba de Albina şi Urseni, unde vor avea loc rugile celor două sate aparţinând de comuna Moşniţa Nouă. Primăria și Consiliul Local Moșnița Nouă organizează în data de 15 August – Ruga satelor Albina şi Urseni.

Distribuţia gazelor naturale va fi sistată temporar, luni, în Urseni

Pentru a putea efectua lucrări specifice la sistemul de distribuție gaze naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale luni, 01 noiembrie, între orele 08.00-20.00, în localitatea Urseni, jud. Timiș. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora

Muzeul Apei va fi gata la finele acestui an

Aquatim lucrează la un nou muzeu care va putea primi vizitatori din țară și străinătate. Muzeul Apei va fi amenajat în cea mai spectaculoasă clădire din județ, OZN-ul de la Urseni, așa cum este ea cunoscută. Monument de arhitectură industrială construit în stil secession de cunoscutul arhitect Székely László, „clădirea OZN” adăpostea sistemul de forare,

apă

Aquatim cuplează o conductă pe Calea Urseni. Mai mulți locatari rămân fără apă

Marti, 27 aprilie, Aquatim va cupla conducta nou proiectată Dn 315 mm la conducta magistrală Dn 1000 mm. Beneficiarul investiției este Primăria Giroc, iar lucrarea se va executa pe Calea Urseni, în față la Uzina I. Ca urmare, între orele 8-16 vor rămâne fără apă consumatorii de pe Calea Urseni – porțiunea dintre străzile Venus

Lucrări de mentenanță la stația de pompare a apei Urseni

Marți, 26 ianuarie, între orele 10 – 13, sunt programate lucrări de mentenanță la stația de pompare a apei Urseni, din Timișoara. La finalizarea acestor lucrări și reluarea procesului de pompare a apei în rețeaua de distribuție, este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, anunță Aquatim. Deoarece această perturbare va fi de scurtă

Șofer la spital după ce a pierdut controlul volanului pe Calea Urseni din Timișoara

Un bărbat a fost transportat la spital, după ce a pierdut controlul volanului, miercuri dimineață, pe Calea Urseni din Timișoara. Mașina pe care o conducea s-a răsturnat în afara drumului. Accidentul a avut loc miercuri dimineață, pe Calea Urseni din Timișoara. Bărbatul aflat la volan s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, pierzând controlul volanului.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.