Politica articole

uber

Marilen Pirtea, de partea Uber în războiul cu firmele de taximetrie

Marilen Pirtea, de partea Uber în războiul cu firmele de taximetrie

Deputatul PNL Marilen Pirtea se implică în scandalul dintre Uber și firmele de taximetrie, care săptămâna trecută a răbufnit și la Timișoara. El spune că ambele părți plătesc la fel impozite, iar dreptul la muncă trebuie respectat.

adrian pau

Deputatul PSD Adrian Pau, despre Robu: Mă întreb dacă nu am avut și eu doza mea de cretinism în 2012

Amintirile îl chinuiesc. Deputatul PSD Adrian Pau spune că e posibil să fi avut, la rândul lui, „o doză de cretinism”când i-a făcut campanie electorală, în 2012, actualului primar Nicolae Robu. El i-a luat apărarea colegului Matei Suciu, despre care spune că este și absolvent de Politehnică, și cu doctorat!

Nicolae Robu

Robu, după DNA, despre PNL: Operez cu propria conștiință care lucrează la standarde foarte înalte

E incorect ce i se întâmplă, nu a dat declarații la DNA și nu se gândește să renunțe la președinția PNL Timiș, pentru că aduce numai plusuri partidului. Nicolae Robu continuă să spună, a doua zi după vizita la DNA, că nu înțelege ce caută în acest dosar.

rezoluție

Un nou „succes” al guvernării PSD-ALDE: Parlamentul European a adoptat o rezoluție împotriva României

Parlamentul European a votat rezoluția referitoare la statul de drept în România, în urma dezbaterile pe această temă pe care le-a organizat în februarie 2017, februarie şi octombrie acest an. Rezultatul votului a fost zdrobitor: 473 voturi pentru, 151 împotrivă, 40 abțineri.

Alina Gorghiu

Gorghiu, despre alegerea primarilor in 2 tururi: Este singurul sistem democratic

Primarii PNL de municipii nu ar avea niciun motiv să se teamă de revenirea la sistemul de alegeri în două tururi. Este părerea senatorului de Timiș Alina Gorghiu, care consideră că acesta este sistemul cu adevărat democratic pentru desemnarea unui edil-șef. Nicolae Robu este unul dintre cei care se opun revenirii la această modalitate.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.