Învestirea lui Alin Nica în funcţia de preşedinte al CJ Timiş a fost amânată pentru sâmbătă. Schimbarea s-a produs fiindcă la ceremonie va ajunge şi premierul Ludovic Orban. A fost stabilită şi data învestirii noului primar al Timişoarei, Dominic Fritz. Programată iniţial pentru vineri, ora 12.00, ceremonia de învestire a lui Alin Nica în funcţia…
Sorin Grindeanu şi Eugen Dogariu vor deschide listele PSD Timiş pentru alegerile parlamentare
PSD Timiş va anunţa, marţi, listele partidului pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Pe locul I la Senat va figura actualul senator Eugen Dogariu, în timp ce lista pentru Camera Deputaţilor va fi deschisă de Sorin Grindeanu. Cu doar două zile înainte de 22 octombrie, termenul limită până la care se pot depune candidaturile, PSD…
Surpriză la liberali! Petru Roman a fost respins de pe lista PNL pentru parlamentare
Biroul Permanent Naţional al PNL a invalidat, în această seară, candidatura lui Petru Roman pe lista liberalilor pentru Camera Deputaţilor. Roman ocupa poziţia a patra, eligibilă, fiind înlocuit cu Cladiu Chira, iniţial aflat pe poziţia a VI-a. Primarul oraşului Deta, Petru Roman, a fost respins de conducerea centrală a partidului de pe lista PNL Timiş…
În Timiş, 183 de persoane infectate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. Coeficientul de infectare a ajuns la 1,99
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate cu COVID-19 alte 183 de persoane. Dintre acestea, 109 sunt din Timişoara. Coeficientul de infectare la mia de locuitori a ajuns la 1,99 în Timiş. Cele 183 de persoane infectate, în ultimele 24 de ore, sunt din următoarele localităţi: Timișoara –109; Giroc-7, Buziaș -7;…
Alin Nica va fi învestit vineri preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş
La aproape o lună de la alegerile locale, vineri, 23 octombrie, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, va fi învestit în funcţie. Constituirea noului Consiliu Judeţean şi alegerea noilor vicepreşedinţi nu va avea loc în aceeaşi zi, ci la o dată ulterioară. Săptămâna următoare va demara procesul de învestire în funcţii a primarilor…
Ultimul venit, primul servit. Cosmin Tabără va fi viceprimarul Timişoarei din partea PNL
La vârful PNL Timiş este ca şi decis: propunerea liberalilor pentru un scaun de viceprimar al Timişoarei va fi avocatul Cosmin Tabără. Destul de interesant, Tabără a ocupat abia a zecea poziţie pe lista PNL la Consiliul Local, el ajungând consilier doar prin retragerea lui Cătălin Iapă. Cosmin Tabără va fi noul viceprimar al Timişoarei…
Din nou record negru: 4.026 de persoane confirmate cu coronavirus, în ultimele 24 de ore
România a mai bătut un record negativ. În ultimele 24 de ore, 4.026 de persoane au fost confirmate cu COVID-19, fiind efectuate 30.325 de teste. De asemenea, se înregistrează un număr foarte mare de persoane internate la ATI: 726. Până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 172.516 cazuri de persoane infectate cu…
Echipa USR PLUS a plecat la discuții cu PNL: Să nu începem să negociem funcții
Dominic Fritz, noul primar al Timișoarei, nu vrea negocieri purtate de eventualii parteneri pentru o coaliție cu USR pentru ”plantarea” de politicieni pe posturi în cadrul unor societăți comerciale, ci numirea acestora pe bază de concurs. Noul edil-șef va fi ajutat în activitatea sa de un comitet format din mai mulți specialiști Negocierile nu se…
Coronavirus la vârful Primăriei Timişoara! Şeful Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo, confirmat pozitiv
Coronavirusul loveşte puternic la vârful Primăriei Timişoara. Şeful Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo, a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19. Alte 11 persoane din direcţie sunt suspecte de coronavirus, simţindu-se rău. Posibil focar de infecţie în Primăria Timişoara! Directorul Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo, a fost diagnosticat pozitiv cu virusul Sars-Cov-2. Potrivit unor apropiaţi, el s-a simţit mai…
Focar nou de SARS-Cov-2 la Spitalul Județean Timișoara. Un alt focar a apărut la Spitalul de Psihiatrie Jebel
În judeţul Timiș au apărut două noi focare de coronavirus. Unul este la Spitalul Județean Timișoara, unde sunt zece cazuri depistate, iar altul la Spitalul de Psihiatrie Jebel – opt cazuri. Sunt 13 focare de coronavirus în Timiș, astăzi, conform Direcției de Sănătate Publică. Au apărut un a focar nou la Spitalul Județean Timișoara, unde…
Nou record de persoane infectate cu COVID-19, în judeţul Timiş: 175. Din ce localităţi sunt
Timişul a bătut un nou record în privinţa persoanelor diagnosticate cu coronavirus, într-o singură zi. Au fost 175 de cazuri, în ultimele 24 de ore, la 2.139 de teste efectuate. Pentru prima dată, Timişoara trece pragul de o sută de persoane diagnosticate, într-o singură zi. Rata de infectare în Timiş este de 1,68 la mia…
Reprezentanta Lugojului a decis să se retragă de pe lista PNL pentru parlamentare, nemulțumită de locul neeligibil alocat/UPDATE. Claudiu Buciu, noul primar liberal al Lugojului reacționează dur
Prezentarea listelor cu numele celor care vor candida din partea PNL Timiș pentru un loc de parlamentar nu a reușit să liniștească lucrurile în partid. Un pic de supărare a apărut la Lugoj, unde reprezentanta propusă de organizația locală, Adriana Corbeanu, de acolo a anunțat că se retrage de pe lista pentru Camera Deputaților, spunând…
Colegiul Director Județean al PNL Timiș a aprobat listele cu candidații la alegerile parlamentare
Colegiul Director Județean al filialei locale a Partidului Național Liberal a stabilit listele cu cei pe care îi va trimite în lupta pentru un loc de parlamentar. Nu sunt surprize prea mari, Alina Gorghiu deschide lista pentru Senat, iar Marilen Pirtea cea de la Camera Deputaților. Nicolae Robu sau Alin Popoviciu, normal, nu apar pe…
Nou record negru! România trece pragul de patru mii de infectări cu COVID-19 într-o singură zi
La o săptămână de la momentul în care România trecea pragul de trei mii de infectări cu coronavirus pe zi, a venit momentul să treacă şi bariera de patru mii. În ultimele 24 de ore, 4.016 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19. Număr foarte mare de pacienţă internaţi la ATI: 686. Până astăzi, 14 octombrie,…
Candidaţii PNL pentru alegerile parlamentare, aproape bătuţi în cuie. Marea surpriză: Ionuţ Gaiţă
Listele de candidaţi ale PNL Timiş pentru alegerile parlamentare sunt ca şi finalizate. Primarii liberali şi-au ales favoriţii, iar confirmarea listelor în BPJ va fi doar o formalitate. De pe liste nu lipsesc actualii parlamentari, dar au apărut şi unele surprize. Forumul primarilor liberali din judeţul Timiş şi-a ales, în această după-amiază, candidaţii pentru alegerile…
Judeţul Timiş a trecut, din nou, de 100 de infectări cu COVID-19, într-o singură zi, diintre care 65 în Timişoara
În ultimele 24 de ore, în judeţul Timiş au fost diagnosticate cu COVID-19, alte 110 persoane. (În bilanţul la nivel naţional, Timişul este trecut cu 111 cazuri). O discrepanţă între bilanţul local şi cel naţional apare şi la rata de infectări: 1,64 în bilanţul naţional, 1.54 local. Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele 24…
Ies la iveală problemele proiectului Centurii Sud. Viitorul președinte al CJ Timiș confirmă că vor fi întârzieri ale lucrărilor
Alin Nica, președintele ales al Consilului Județean Timiș, contrazice ”elanul” colegului său de partid, Nicolae Robu, care în campania eletorală se lăuda permanent cu progresul excelent al lucrărilor de pe Centura Sud. Acesta anunța chiar că proiectul va fi finalizat înainte de termen, dar o vizită efectuată de Nica pe șantier scoate la iveală adevărul:…
Percheziții DIICOT la persoane acuzate de delapidarea AEM
DIICOT Timișoara a declanșat, în această dimineață, o acțiune de amploare, într-un dosar în care este investigată fraudarea AEM SA. Este vorba despre un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro. Sunt percheziționate locuințele mai multor persoane implicate într-un dosar de delapidare. Sunt vizați de ancheta DIICOT fostul manager al AEM Olimpia Moica și…
Se suspendă activitatea restaurantelor care funcționează în interior, în Timișoara și alte zeci de localități din Timiș. Teatre și săli de cinema închise
Astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), a hotărât ca în Timișoara și alte 26 de localități să se suspende activitatea restaurantelor și teatrelor timp de 14 zile, pentru a limita răspândirea Covid-19. Hotărârea intră în vigoare de mâine. În Timiș se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă,…
Economia Timișului, în picaj clar de atractivitate, trăiește încă din gloria anilor trecuți
Economia județului Timiș trăiește în ultima perioadă din gloria investițiilor străine din urmă cu mulți ani. Județul a reușit să atragă în anul 2019 investiții străine directe de doar 27 de milioane de euro, arată datele oficiale ale Băncii Naționale României, fiind net depășit de alte zone care devin vedete ale atragerii firmelor străine. Chiar…