A stat cam 7 săptămâni la conducerea STPT, timp în care spune că s-a edificat asupra felului în care funcționează – sau nu – lucrurile. Demis în lipsă, Sorin Supuran anunță că va face public raportul de audit întocmit la societatea de transport și va vorbi despre felul în care înțelege să-și respecte angajamentele primarul Nicolae Robu.
Sorin Supuran, demis de la STPT! Nicu Bitea, director plin!
Sorin Supuran a stat mai puțin de două luni în funcția de director al STPT! Un consiliu de administrație de urgență l-a demis, numindu-l în locul pe Nicu Bitea, până acum director adjunct. Supuran nu este în Timișoara, fiind plecat în delegație de serviciu.
Dezastru la Poli. Ionel Ganea și-a dat demisia
Venit la mijlocul lunii trecute pe postul de antrenor la ACS Poli, Ionel Ganea vrea deja să plece, chiar înainte de începerea noului sezon de Liga a II-a. El și-a anunțat demisia, dar la nivelul clubului se fac mari încercări pentru a-l face să se răzgândească.
Rectificare bugetară cu minus la Primăria Timișoara. STPT primește cei mai mulți bani după reîmpărțire
Consilierii locali votează, vineri, rectificarea bugetară, care, în acest an, este una negativă. Cotele mai mici din impozitul pe venit au produs o gaură de 6 milioane de lei, astfel că a fost nevoie de unele ajustări. Cei mai mulți bani îi va primi societatea de transport în comun.
Șefii STPT au găsit o soluție mai bună decât creditul pentru a face rost de bani. Mai trebuie să fie de acord și primăria
Salariile pe luna iunie la STPT sunt achitate în proporție de 50%, iar Primăria Timișoara s-a angajat ca, până la jumătatea lui septembrie, să-și achite și datoria de 14 milioane de lei. Până atunci însă, problema lefurilor și a altor restanțe ar putea fi rezolvată altfel.
Blocul de pe str. Kiriac nu se mai face. Robu: Nu mi-aș fi iertat-o niciodată!
Blocul care ar fi distrus locul de joacă de pe strada Kiriac nu se mai face. După ce a lipsit de la dezbaterea publică, primarul Nicolae Robu a mers pe teren și a decis că PUZ-ul nu poate fi aprobat. El a anunțat că PMT va cumpăra terenul cu cântec, va amenaja un spațiu verde și poate și parcare subterană.
Primăria Timișoara are bani. Pentru creșterea cu 25% a salariului lui Robert Kristof
Administratorul public al Timișoarei a cerut și va primi. Salariul de bază al lui Robert Kristof va ajunge, de la 1 august, la aproape 17.000 de lei, după ce primarul Nicolae Robu a aprobat, în urmă cu o săptămână, o majorare de 25%. Pe de altă parte, edilul le-a cerut subordonaților săi să reducă toate cheltuielile, pentru că nu sunt bani.
Șantier abia la anul, dacă avem noroc! Centura de Sud a ajuns la Curtea de Apel București.
Șansele ca șantierul la Centura de Sud să înceapă în 2018 sunt practic nule! Procesul firmelor care au contestat licitația de atribuire a ajuns în faza de recurs și nu va ajunge în instanță decât din luna septembrie. Cu 2 ani de termen de execuție, este imposibil ca șoseaua să fie gata înainte de 2021, anul în care Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii.
Rodica Vlad a bătut în primă instanță Primăria Timișoara pe taxa de paragină! Robu: Este rușinos ce fac acești proprietari
Se alege, se pare, praful de taxa pe paragină instituită la Timișoara. Femeia de afaceri Rodica Vlad a câștigat în primă instanță procesul cu primăria și a obținut anularea HCL care stabilea o supraimpozitare cu 400% pentru o clădire de pe Bd. Republicii. Mai mult, PMT trebuie să-i dea și bani!
Trei firme se luptă pentru cele aproape 10 milioane de euro, bani de dezinsecție
Poate a doua oară e cu noroc și, după aproape 5 ani, în Timișoara se va face așa cum trebuie dezinsecție și deratizare. Primăria a reluat licitația și are 3 oferte care urmează să fie analizate. La finele lunii iulie ar trebui anunțat câștigătorul, și asta în ideea că procedura nu va fi din nou contestată.
Pe contrasens, pe autostradă. Se întâmplă aproape de Timișoara / VIDEO
Mergi liniștit pe autostradă și, la un moment dat, vezi o mașină care rulează în paralel cu tine, dar… pe sensul opus. I s-a întâmplat unui șofer de tir, care a filmat „aventura” undeva aproape de Timișoara.
La Primăria Timișoara ar putea scădea salariile. Robu, către angajați: Știți ce înseamnă să nu avem destui bani?
Degeaba le-au crescut salariile! Dacă nu strâng punga, s-ar putea trezi cu ele micșorate! Este avertismentul primarului Nicolae Robu către subordonații săi, înainte de rectificarea bugetară. Nu sunt bani, admite edilul, care a emis o notă internă prin care interzice angajarea oricăror cheltuieli fără aprobarea sa.
Mașină de 300.000 de euro, scoasă la mezat de ANAF, la o treime din preț
Oferta Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală poate fi foarte interesantă pentru pasionații de mașini. Bolizi de lux ai unor români care nu și-au mai putut plăti dările către Fisc sunt de vânzare la prețuri de chilipir.
Cod galben până marți seara. În Timiș va ploua cu găleata
Nu vom vedea soarele în următoarele două zile! Meteorologii au emis două coduri galbene care va fi valabile până marți seară inclusiv în județul Timiș. Vor fi ploi torențiale, care pot ajunge și 50 l/mp.
O elevă de la Loga a câștigat medalia de bronz la Olimpiada de Biologie din Iran
O elevă din Timișoara a urcat pe podium la Olimpiada Internațională de Biologie din Iran. Silvia Alda a luat medalia de bronz la concursul internațional care are loc în perioada 17-22 iulie, în Teheran.
Peste 30 de posturi scoase la concurs în Primăria Timișoara. Se caută tot felul de consilieri
Responsabili, creativi și cu inițiativă – așa trebuie să fiți dacă vreți să lucrați la Primăria Timișoara. Mai trebuie să treceți și de un concurs, care va avea loc pe 21 august și pentru care vă puteți înscrie în această perioadă. Sunt disponibile câteva zeci de posturi.
Noaptea minții: timișoreanul Ovidiu Sîrbu, bun pentru guvern, inapt psihologic pentru Poliție!
Că România este țara tuturor posibilităților este deja de notorietate. Aproape nimic nu te mai miră. Totuși, unele lucruri depășesc orice fel de imaginație și îi revine Timișoarei „onoarea” de-a trimite în guvern și un om care, cu doar doi ani în urmă, a fost declarat oficial inapt psihologic pentru un post în Poliție!
118 milioane de lei, prea puțin pentru curățenia Timișoarei. Licitația pentru salubrizare a eșuat!
Încă o licitație cu probleme la Timișoara, pe o chestiune de importanță majoră. De această dată, este vorba despre salubrizarea orașului. Unica ofertă primită, de la o firmă din Oradea, a fost respinsă. Urmează o negociere sau, poate, un contract de forță majoră și reluarea licitației. Actualul contract expiră pe 4 august.
Modificări pe lista cu terenuri de casă de la PMT. Doi tineri și-ar putea pierde locurile
Lista cu cei 128 de tineri, printre care și colaboratori apropiați ai primarului Nicolae Robu, care trebuie să primească gratis teren de casă ar putea suferi modificări. Două persoane și-ar putea pierde locurile, după ce primăria a pierdut în instanță în cazul celor două contestații depuse. Lista a fost anuntață în primăvara lui 2017.
Inundații în estul Timișului. Apa a intrat în 100 de gospodării / FOTO
A plouat torențial în estul județului Timiș și sute de oameni s-au trezit cu puhoiul de ape în curți și case. La nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș a fost activată Grupa operativă. Pompierii sunt pe teren, iar oficialitățile merg către zonele afectate.