Stirile din ziua: 3 ianuarie 2019

Handbaliştii de la Poli s-au apucat de treabă! Antrenamente şi amicale în această perioadă

Handbaliştii de la Poli s-au apucat de treabă! Antrenamente şi amicale în această perioadă

S-au apucat de lucru la început de an. Peste exact patru săptămâni se reia sezonul intern, iar pe 31 ianuarie e meciul contra campioanei Dinamo. Motiv suficient ca poliştii să revină rapid în Sala „Constantin Jude”. Deocamdată antrenamentele violeţilor sunt fizice şi de reacomodare la efort. Primele amicale sunt programate săptămâna viitoare cu divizionara secundă

Pompierii din Timiș s-au luptat patru ore pentru a salva viața unei căprioare, afundată în noroi / FOTO

Misiune de suflet pentru pompierii din Timiș. Forțele de intervenție s-au luptat timp de patru ore pentru a salva viața unei căprioare, afundată în noroiul de pe marginea unui lac din localitatea Cenei. Misiunea salvatorilor a început în jurul orei 13.40 și s-a încheiat undeva după căderea întunericului. Cinci pompieri militari din partea Detașamentului 2

Triplă infracțiune într-o singură seară pentru un tânăr teribilist: a furat o mașină, a condus-o fără permis, apoi a incendiat-o

Record de infracțiuni pentru un tânăr din vestul țării, care a fost reținut în cele din urmă de polițiștii din Ineu și de cei din Chișineu Criș. Faptele bărbatului au intrat în atenția Parchetului de pe Lângă Judecătoria Ineu, după ce a furat o mașină, a condus-o fără carnet de șofer, iar apoi a incendiat-o.

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis i-a revocat pe miniștrii Paul Stănescu și Lucian Șova

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi seară, decretele de revocare din funcție a miniștrilor demisionari Paul Stănescu (Dezvoltare Regională) și Lucian Șova (Transporturi). În schimb, președintele nu i-a numit în locurile vacante pe înlocuitorii propuși de PSD – Lia Olguța Vasilescu, respectiv Mircea Drăghici. Ministrul Transporturilor Lucian Șova a demisionat din guvern încă din data

gripa spital

O fetiță de cinci ani din Arad a fost tratată de gripă la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara

La Timișoara a fost internată o fetiță de cinci ani, care suferea de gripă, în perioada Crăciunului. Medicii timișoreni i-au administrat tratament fetiței care suferea de virus gripal de tip A. Fetița a fost internată la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara în perioada sărbătorilor, fiind diagnosticată cu gripă de tip A. Starea

Șeful fiscului, Ionuț Mișa, demis din funcție la propunerea ministrului de Finanțe

Șoc în guvern, chiar la început de an. În pofida declarațiilor triumfaliste ale guvernanților privind gradul de colectatre a banilor la buget, Eugen Teodorovici a soilicitat oficial plecarea lui Ionuț Mișa de la șefia ANAF. Cererea a fost deja aprobată. Ministrul de Finanțe, Eugen Orlando Teodorovici, a recunoscut public că a solicitat premierului Viorica Dăncilă

Șofer băut la volan, în Timișoara

Pericole publice în traficul din Timișoara. Șoferi prinși băuți sau fără permis de conducere

Doi bărbați au fost prinși de polițiștii rutieri prin Timișoara, atunci când se aflau la volanul autoturismelor, deși scaunul de șofer ar fi fost ultimul loc unde ar fi trebuit să fie. Începutul de an a debutat cu surprize pentru un vârstnic de 61 de ani. Bărbatului i-a apărut poliția în față, pe strada Herța,

Examenele pentru carnetul de șofer, reprogramate

Școala de șoferi gratuită pentru tinerii ce provin din mediile defavorizate din Timiș

Tinerii din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere ar putea constitui un avantaj sau o condiție de angajare, au de acum o șansă în plus de a-și îndeplini obiectivul. Fundația pentru Comunitate a inițiat programul Permis pentru viitor, prin care sunt acoperite costurile școlii de șoferi, pentru cei care râvnesc la permisul de conducere

Un tânăr își începe anul după gratii, în urma unui furt comis aproape de Timișoara

Un bărbat din Timiș a început anul în… arest. În vârstă de 27 de ani, acesta a ajuns în spatele gratiilor pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș, după ce a comis un furt. Hoțul a vizat un imobil din localitatea Dumbrăvița, care se află

spitalul județean

Revelion stricat pentru sute de timișoreni care au ajuns la Urgențe răniți de petarde sau cu probleme digestive

La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara au ajuns, la trecerea dintre ani, oameni cu probleme digestive, dar și cei care au fost răniți de petarde. În perioada 31 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara au venit 450 de pacienți. Dintre aceștia, 78 au

Inconștient și rebel. Copil de 15 ani, la volanul unui BMW cu numere expirate, pe străzile din Timișoara

Polițiștii locali din Timișoara au prins un minor fără carnet, la volan, pe străzile Timișoarei. În noaptea de 30 decembrie 2018, în jurul orei 03.15, un BMW, cu numere provizorii, la vederea patrulei a virat brusc pe o străduță laterală, încercând să-și piardă urma. La verificarea numerelor autovehiculului s-a constatat că acestea erau expirate, motiv

iarna

Răcire accentuată a vremii în Timiș! Circulați cu atenție!

Vremea va intra într-un proces de răcire accentuat în aceste zile. Vă prezentăm prognoza pentru joi și vineri. Reprezentanții DRDP Timișoara vă cer să circulați cu atenție, iar „înainte de a pleca la drum asigurați-vă că mașina este echipată pentru iarnă”. Astăzi, 3 Ianuarie 2019, vremea va intra într-un proces de răcire accentuat. Cerul va

Hopa și Orlando! Ministrul Finanțelor vrea și el o lege împotriva presei

Ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, a declarat miercuri pentru Agerpres că va propune o lege prin care ziariștii să fie amendați dacă nu verifică informațiile pe care le primesc. Ieșirea lui vine după ce presa a publicat o afirmație a senatorului PNL Florin Cîțu, potrivit căreia angajații din minister au primit ordin să măsluiască datele

Elevii din Timiș își pot manifesta dorințele, nevoile și așteptările prin completarea unui formular online

Ești elev? Chiar dacă ești în vacanță poți deschide calculatorul și poți completa un formular online. Reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Timiș (CJE TM) vor să știe dorințele, așteptările și nevoile tale. „Ești elev în Timiș? Nu ezita să ne spui care sunt carențele climatului educațional și ajută-ne să creionăm, împreună, Rezoluția elevilor din Timiș,

Creștere cu 70% a autovehiculelor furate din străinătate, care au încercat să fie introduse în România. Bilanțul poliției de frontieră

Creștere alarmantă a numărului de autovehicule furate în 2018. Comparativ cu anul 2017, polițiștii de frontieră români au constatat o creștere cu 70% a autovehiculelor furate din străinătate, pe care diverși cetățeni europeni încercau să le introducă ilegal în România. În 2018, în primele 11 luni, polițiștii de frontieră au descoperit 239 de autovehicule: 196

Top