Accident rutier in centrul Timișoarei, în această seară. O femeie a fost călcată de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, în timp ce traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni. În urma incidentului, tânăra în vârstă de 19 ani, care traversa dinspre Filarmonică, înspre Catedrala Mitropolitană, a fost rănită ușor,…
Primăria Timișoara mai ratează un proiect de peste 20 milioane de euro. Există o explicație, spune primarul Robu!
Primăria Timișoara a ratat accesarea a 23,3 milioane de euro de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru achiziționarea a 50 de troleibuze cu motor electric. Primarul Nicolae Robu e convins că banii trebuiau să ajungă la București și Brașov și în niciun caz al Timișoara.
Încurcate sunt căile lui Călin Dobra. Secretarul general al PSD Timiș, angajat la CJT în subordinea fostului purtător de cuvânt al PSD Timiș
Secretarul general al PSD Timiș, Adrian Negoiță, a reușit, vineri, să câștige un concurs pentru funcția de inspector la Biroul de comunicare din cadrul CJ Timiș. Biroul cu pricina este condus de Eugen Chiosa, fost purtător de cuvânt al PSD Timiș. Atât Negoiță, cât și Chiosa au ajuns în aceste funcții din pozițiile de consilieri…
România Educată – proiectul președintelui Klaus Iohannis, va fi dezbătut la Timișoara
La Timișoara se va dezbate proiectul „România Educată”. Proiectul a fost lansat de președintele României Klaus Iohannis pentru dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. Dezbaterea de la Timișoara va avea loc în data de 16 ianuarie, de la ora 18.00, la Universitatea de Vest. La Timișoara se vor…
Spitalul Județean Timișoara angajează medic specialist, doctor rezident și biochimist
Spitalul Județean Timișoara face angajări. De data aceasta caută un medic rezident, un doctor specialist și un biochimist. Luna ianuarie este luna în care cel mai mare spital din această parte de țară organizează mai multe concursuri pentru ocuparea posturilor vacante. La Spitalul Județean Timișoara se scot la concurs un post cu normă întreagă de…
Aquatim scade tariful pentru serviciile de canalizare
Într-o perioadă în care aproape toate utilitățile se scumpesc, vine și o scădere de prețuri. Este vorba de tariful pentru serviciul de canalizare, care s-a micșorat începând cu data de 1 ianuarie. În urma noilor reglementări fiscale privind cota TVA, tariful pentru serviciul de canalizare prestat de Aquatim a scăzut de la 3,38 lei/mc la…
„Nu te lăsa păcălit” – campanie a poliției care se va desfășura în Timiș / FOTO
„Nu te lăsa păcălit” se numește cea mai recentă campanie a Poliției Române, care se va desfășura și la nivelul județului Timiș, în perioada ianuarie – februarie 2019. Polițiștii Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității vor desfășura activități pentru prevenirea infracțiunilor de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Polițiștii își propun informarea unui număr cât mai mare de…
Razie pe șoselele din Timiș. Au fost acordate aproape 400 de sancțiuni contravenționale
A fost razie pe șoselele din Timiș, și în a doua săptămână a anului. În tot județul au fost aplicate aproape 400 de sancțiuni contravenționale. În ciuda carosabilului alunecos, cei mai mulți dintre șoferi au fost sancționați din pricina nerespectării limitei legale de viteză, nu mai puțin de 77. În perioada 7 – 10 ianuarie,…
Schimb de haine cu gagici mișto, la Timișoara
La Timișoara va avea loc un… „schimb de haine cu gagici mișto”. Aveți o haină de care v-ați plictisit și vreți să o dați la schimb? Aveți ocazia! Evenimentul care poartă numele de „Schimb de haine cu gagici mișto”, organizat de Iunia Pasca, va avea loc duminică de la ora 17.00 la 20.00, în Timișoara,…
Nestlé închide fabrica de la Timișoara. Aproape 400 de angajați rămân fără loc de muncă
Compania Nestlé a anunțat că va închide fabrica din Timișoara, unitate de producție unde lucrează aproape 400 de angajați. Fabrica din orașul de pe Bega, situată în zona Freidorf, este una dintre cele mai vechi investiții străine din Timișoara. Nestlé România a anunțat că va începe demersurile pentru închiderea fabricii din Timișoara, urmând ca până…
E oficial. Papa Francisc vine în acest an într-o vizită în România
Papa Francisc va face în luna iunie o vizită în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis și nu a premierului Viorica Dăncilă, așa cum se lăuda aceasta din urmă. Papa va merge al București, Cluj, Iași și Șumuleu Ciuc.
Jean Claude Juncker, mesaj tranșant pentru Guvernul Dăncilă: fără amnistie și grațiere
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spulberat vineri speranțele coaliției PSD- ALDE. Într-o conferință de presă, suținută alături de președintele Klaus Iohannis, Juncker a declarat că amnistia și grațierea ar fi un pas înapoi pentru România. Același mesaj l-a transmis joi și Departamentul de Stat al SUA.
Nu sunt drumuri județene blocate în Timiș. Circulați cu atenție!
Nu există drumuri județene cu circulație blocată sau închisă în Timiș, la această oră. Circulați însă cu atenție pentru că sunt condiții de iarnă pe aceste șosele!
Adoptând discursul lui Victor Ponta, Sorin Grindeanu atacă național-populismul PSD-ALDE
Fostul premier Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook, solicit politicienilor români să renunțe la discursul național-populist pe care unii dintre ei l-au adoptat în ultima perioadă. Nu e un secret, e vorba de un discurs la care au recurs tot mai mulți membri ai PSD și ALDE în ultimul timp.
Consiliul Județean va avea administrator public. E ginerele unei cunoscute PSD-iste
În viitorul foarte apropiat, Călin Dobra va avea o mână dreaptă la conducerea județului, prin instalarea unui administrator public, un fel de county manager. Este vorba de Andrei Călin Lucaci, ginerele cunoscutei PSD-iste Luminița Țundrea, care mai are de îndeplinit o simplă formalitate pentru a primi această funcție.
Traficul se desfășoară în condiții de iarnă în vestul țării! Mii de tone de material antiderapant, pe autostrăzi și drumuri naționale
Circulația se desfășoară în condiții de iarnă în partea de vest a țării. Ninge pe raza de responsabilitate a DRDP Timișoara, pe întreaga suprafață a județelor Caraș-Severin și Hunedoara și izolat în rest. De ieri de la ora 17.00, până astăzi la ora 05.30, drumarii au intervenit cu 174 de utilaje, 1.363 de tone de…
CCIAT organizează misiuni economice în Grecia. Firmele timișene invitate la cele mai importante târguri din peninsulă
Facilități pentru firmele timișene la misiunile economice organizate în Grecia! Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, cu sprijinul Ambasadei Greciei la București prin Biroul Economic și Comercial, organizează o serie de misiuni economice de vizitare a celor mai reprezentative târguri sectoriale din Grecia (Atena, Salonic), la care firmele timișene beneficiază de facilități și gratuități importante.…