Atelierul unei școli din Timișoara „se vrea renovat” de ani de zile. Reprezentanții multinaționalelor cer primăriei să susțină învățământul dual

Companiile multinaționale din Timișoara, și nu numai, sprijină învățământul dual din oraș. Aceștia vor și susținere din partea autorităților, care nu au renovat de ani de zile un atelier necesar claselor profesionale de la Colegiul Tehnic Energetic Regele Ferdinand I din Timișoara.

Încă din 2015, la Colegiul Tehnic Regele Ferinand I din Timișoara, reprezentanți Primăriei Timișaora au promis renovarea atelierului-școală. De atunci, însă, a trecut timp, iar reprezentanții companiilor din Timișoara care spijină învățământul dual au pus din nou pe tapet acest subiect la întâlnirea pe care au avut-o vineri, 22 februarie, cu experți ai Comisiei Europene.

Reprezentanții primăriei, prezenți la eveniment, au spus că atelierul va fi renovat în trei luni.

„În ceea ce privește învățământul dual, susținem școlile din Timișoara. Ne raportăm acum la această școală. În ultimii ani am investit în partea de infrasructură, internat, cantină, acum pregătim un proiect de hotărâre prin care toți copiii din învățământul profesional să primească o masă caldă. Am investit în școală, în laboratoare. Atelierul unității de învăîțămâînt acum nu este gata, datorită proastei colaborări pe care am avut-o cu constructorul, dar eu vă asigur că în cel puțin trei luni această lucrare va fi gata și copii vor putea folosi acets spațiu pentru practica lor”, a spus reprezentanta Primăriei Timișoara Lăudatu Anca Elena, prezentă la întâlnire.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis

Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Doi adversari din Qatar, unul din Italia și unul din Arabia Saudită pentru Politehnica în Austria

În perioada 14-24 iulie Poli va efectua un cantonament în localitatea Mönichkirchen, din Austria. Pe perioada stagiului alb-violeții vor disputa patru jocuri amicale. Echipa și stafful nostru vor fi cazați, în cele mai bune condiții, la Hotel Thier. Mönichkirchen este un oraș-târg din districtul Neunkirchen (în sudul Austriei Inferioare). Programul partidelor din Austria: 17 iulie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi adversari din Qatar, unul din Italia și unul din Arabia Saudită pentru Politehnica în Austria
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Două firme vor primi aproape patru milioane de lei pentru realizarea unui sens giratoriu pe centura Lugojului

O asociere din care fac parte o firmă din Lugoj și una din Bistrița au câștigat licitația pentru realizarea unui sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia. Valoarea contractului se apropie de 3,8 milioane de lei. După finalizarea procesului de evaluare a ofertelor primite, DRDP Timișoara a anunțat rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două firme vor primi aproape patru milioane de lei pentru realizarea unui sens giratoriu pe centura Lugojului

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua mare a sosit! Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul înscrierilor pentru admiterea la studiile universitare de licență, iar primii candidați au început deja să își depună dosarele, fie online, prin platforma dedicată, fie la centrele de admitere organizate în cadrul facultăților. „Universitatea este un loc al generațiilor care se întâlnesc. În aceste zile îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Undă verde pentru înscrierile la UPT! Primii candidați și-au depus deja dosarele
Actualul primar al orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, evită să vorbească despre ceea ce ar fi ”colaborare politică”, atunci când e alături de președintele PSD Timiș, Alfred Simonis. Nu vrea să spună că va candida sub sigla acestui partid, el fiind liberal la origini, ani bun, un partid din care a fost dat afară nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuț Groza evită să spună dacă va candida sub sigla PSD, dar admite că îl va susține pe Simonis
După cum am anunțat deja ieri, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a transmis, la scurt timp după ce Alfred Simonis anunța că a reușit să mai transfere o parte din banii trimiși primăriei Timișoara pentru proiectul stadionului LEGO, propriul său punct de vedere, referitor la această arenă, dar și la stadionul ce trebuie ridicat de Compania...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde aroganțelor lui Lațcău pe tema stadioanelor: ”Suntem deschiși și la varianta rambursării banilor și a retragerii complete din investiție”
Minunea circulației rutiere prin noul pasaj Solventul se întrerupe pentru o bună perioadă de timp. Operațiunea va ține cel puțin până în ultima zi a anului în curs și este necesară pentru montarea liniilor de tramvai și a unor macazuri pentru acestea în zona respectivă. Conform anunțului Primăriei Timișoara, pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide total circulația rutieră în noul pasaj Solventul. Constructorul se apucă de pus liniile de tramvai
Consiliul Județean Timiș, Primăria Sânnicolau Mare și cu susținere prin Regio Vest, programul derulat de ADR Vest cu fonduri europene, vor ridica în orașul aflat la granița cu Ungaria primul aquapark din această parte a României, realizat cu fonduri europene. Este un proiect pe care Sânnicolaul și-l dorește de mai mulți ani, cu o valoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se va ridica, în doi ani, un aquapark în valoare de 40 de milioane de euro, deschis și vara și iarna
Universitatea de Vest Timișoara coordonează proiectului „GLUE — Innovation & Entrepreneurship via Green Living Labs in the UNITA Ecosystem”, selectat pentru finanțare de EIT Higher Education Initiative, în cadrul Call for Proposals 2025. Cu un buget total de 1,87 milioane de euro și un consorțiu de 13 parteneri din cinci țări, GLUE va extinde educația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT va coordona un proiect în valoare de două milioane de euro pentru extinderea educației antreprenoriale
O asociere din care fac parte o firmă din Lugoj și una din Bistrița au câștigat licitația pentru realizarea unui sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia. Valoarea contractului se apropie de 3,8 milioane de lei. După finalizarea procesului de evaluare a ofertelor primite, DRDP Timișoara a anunțat rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două firme vor primi aproape patru milioane de lei pentru realizarea unui sens giratoriu pe centura Lugojului
Rezultatele unui an de studiu, dar și dorința de a transforma spațiile universitare pentru generațiile viitoare s-au întâlnit joi, 9 iulie 2026, în două evenimente organizate de și pentru studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Expoziția FUTURE DAYS a prezentat cele mai valoroase proiecte academice, iar evenimentul caritabil „ANIMĂ UN...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După muncă și răsplată! Studenții arhitecți de la UPT au încheait „sezonul” cu evenimente la Future Days
Joi, 9 iulie, a fost realizată predarea de amplasament pentru două proiecte de realizare a canalelor tehnice în Ghiroda și Giarmata Vii. Prin aceste lucrări se realizează canalizația tehnică pentru extinderea rețelelor de telecomunicații în subteran de către operatori. Valoarea totală a lucrărilor este de aproape 1,7 milioane de lei, fără TVA, ordinul de începere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În comuna Ghiroda vor fi demarate lucrări privind realizarea a două canale tehnice
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.