Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale.
Absolvent de Calculatoare în 2026 și în prezent masterand în Inteligență Artificială la aceeași universitate, Miroslav Maletici a fost premiat pentru lucrarea „Sistem multi-agent pentru managementul inteligent al unei sere autonome”. Concursul, organizat de Fundația Friends For Friends și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, a evaluat 561 de lucrări din 42 de universități și 16 orașe. Două dintre cele zece lucrări premiate provin din Timișoara, ambele de la Politehnică.
Seră condusă de o echipă de agenți software
Sistemul împarte îngrijirea serei între mai mulți agenți de inteligență artificială, fiecare responsabil de o sarcină. Agenții își comunică măsurătorile și iau decizii împreună, fără intervenție umană. Prototipul combină microcontrolere, senzori IoT, viziune artificială și învățare automată: urmărește sănătatea plantelor, reglează condițiile din seră și reduce consumul de resurse. Lucrarea a primit nota 10, iar același proiect câștigase în noiembrie 2025 Marele Premiu la hackathonul Unihack din Timișoara.
„Am vrut să arăt că o seră poate fi condusă de agenți software care se coordonează între ei, așa cum se coordonează o echipă de oameni. Premiul îmi confirmă că ideea merită dusă dincolo de facultate. Următorul pas este un pilot într-o seră reală din Banat”, spune Miroslav Maletici.
Premiul vine în anul în care Universitatea Politehnica Timișoara a anunțat înființarea Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome.
Căutare de parteneri
Miroslav Maletici caută acum un producător agricol sau o seră din vestul țării care să găzduiască un pilot, precum și parteneri tehnici și finanțatori interesați de agricultura de precizie.
Despre Miroslav Maletici
Miroslav Maletici este inginer software în domeniul firmware, cadru didactic la Universitatea Politehnica Timișoara, unde predă laboratorul de Arhitectura Calculatoarelor, și masterand în Inteligență Artificială. Din 2024 a câștigat opt premii la competiții de tehnologie și antreprenoriat din Timișoara, între care Marele Premiu la ITfest 2026 și locul 1 la hackathonul de inovare socială Consolid8 (octombrie 2026), ambele cu SolCane, bastonul inteligent pentru persoane nevăzătoare dezvoltat împreună cu echipa sa.
Un alt proiect al său, care rezumă hotărârile Consiliului Local, a deschis o colaborare cu echipa IT a Primăriei Timișoara. Este fondatorul Solemtrix (solemtrix.ro), studio din Timișoara care dezvoltă software la comandă și produse hardware cu inteligență artificială.












































Comentarii prin facebook