Bărbatul care la sfârșitul lunii trecute distrugea un autoturism, după ce a incendiat tomberoanele aflate în apropiere, a fost prins de polițiști. Este un om al străzii, care obișnuiește să facă astfel de gesturi, și care a recidivat ieri, în data de 20 februarie.
Era în jurul orei 4.30, atunci când a incendiat niște pubele de această dată de pe strada Eugeniu de Savoya din Timișoara. De această dată, în apropierea lor nu se afla niciun autoturism, astfel că flăcările nu s-au extins. În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au constatat că tot bărbatul în vârstă de 46 de ani a incendiat autoturismul parcat pe strada Colonel Enescu, în 29 ianuarie.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Timiș.
Comentarii prin facebook