Iar trofeul „Primar de 4 stele” merge la… „primarul porno” din Coşteiu

Petru Carebia, primarul PSD al comunei Coşteiu, a fost recompensat zilele trecute cu trofeul „Primar de 4 stele” de către Asociaţia Comunelor din România (ACoR). Carebia a devenit mai cunoscut, în urmă cu aproximativ doi ani, când încerca să cucerească femei, pozându-se dezbrăcat.

Edilul PSD din Coşteiu a primit premiul „primar de 4 stele” la întâlnirea Asociaţiei Comunelor din România, acolo unde a participat şi premierul Viorica Dăncilă, anunţă site-ul Lugojeanul. Un obişnuit al reţelelor de socializare, Carebia a dedicat, prin intermediul Facebook, locuitorilor din Coşteiu.

„Dedic acest premiu, primar de 4 stele, concetățenilor mei din comuna Costeiu și vreau să vă mulțumesc pentru încrederea acordată”, a postat Carebia pe Facebook. În 2017, ziarele din Lugoj au prezentat fotografii ale lui Carebia, îmbrăcat doar în chiloţi de culoare roz. Pozele au fost făcute chiar de către „primarul de 4 stele” care încerca astfel să cucerească admiratoare. De atunci a şi primit titulatura de „primarul porno”. Anul trecut, Carebia a ajuns iar în presă după ce hoţii i-au spart locuinţa şi i-au furat mai multe ceasuri şi bijuterii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Aconnect - Digitalizam Romania

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

PO_300x250px
PO_728x90px

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli, tot mai rău! Eşec clar şi la Steaua acasă

Proiectul handbalistic lansat cu surle şi trâmbiţe, cu o echipă formată doar din români, şi cu jucători tineri, care să crească lângă cei experimentaţi merge „ceas”, adică din eşec în eşec. Echipa bănăţeană a înregistrat al 6-lea eşec din acest sezon din 7 partide, de această dată pierzând clar şi la Steaua, o echipă care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli, tot mai rău! Eşec clar şi la Steaua acasă
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Liceenii timișoreni, pe podium într-o competiție europeană. Au dezvoltat o extensie pe tema combaterii știrilor false

În finala europeană a EU Code Week, organizată saptămâna trecută la Bruxelles, s-au calificat șase echipe, reprezentând Grecia, Italia, Lituania, Irlanda, Slovenia și România. Fiecare echipă a realizat o aplicație/site/extensie pe o temă impusă. Risipa de alimente, promovarea produselor locale sau realizarea unei platforme de rezervări online sunt doar câteva dintre aceste teme. Toate proiectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liceenii timișoreni, pe podium într-o competiție europeană. Au  dezvoltat o extensie pe tema combaterii știrilor false
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

salon industrie usoara

Săptămâna viitoare are loc o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș găzduiește ediția de toamnă a Salonului Industriei Ușoare, manifestare expozițională tradițională organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de peste 25 de ani. La eveniment și-au anunțat participarea 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți, care vor expune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna viitoare are loc o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În finala europeană a EU Code Week, organizată saptămâna trecută la Bruxelles, s-au calificat șase echipe, reprezentând Grecia, Italia, Lituania, Irlanda, Slovenia și România. Fiecare echipă a realizat o aplicație/site/extensie pe o temă impusă. Risipa de alimente, promovarea produselor locale sau realizarea unei platforme de rezervări online sunt doar câteva dintre aceste teme. Toate proiectele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liceenii timișoreni, pe podium într-o competiție europeană. Au  dezvoltat o extensie pe tema combaterii știrilor false
Viceprimarul Ruben Lațcău ne anunță că doar 15% dintre străzile orașului vor intra în sistemul TimPark în noua variantă. Deocamdată, pentru că odată cu amenajarea de noi parcări, adică marcarea lor cu vopsea pe asfalt, sistemul va fi extins. O altă veste bună e că la Timișoara nu se vor licita locurile de parcare așa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locurile de parcare din Timișoara nu se scot la licitație. Deocamdată sistemul se va aplica pe 15% din străzi
Muzeul Satului din Timișoara va găzdui în luna decembrie o serie de evenimente culturale și de divertisment pentru familie, cu tematică de iarnă, timp de 20 zile. Activitățile se vor desfășura în aer liber, cu intrare gratuită, pe un teren care depășește 10 hectare, astfel încât pot fi respectate toate normele de prevenire a răspândirii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Târgul de Crăciun organizat de Consiliul Județean Timiș se mută la Muzeul Satului Bănățean
Subprefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, a confirmat că Primăria Timișoara a solicitat instituției pe care o conduce redactarea unei hotărâri de guvern prin care să primească cărbune din stocurile de stat. Ovidiu Drăgănescu, care are acum atribuţii de prefect, vorbește despre „Cold-term” și spune că de abia așteaptă organizarea unei întâlniri pe tema pregătirilor pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Confirmare de la Prefectura Timiș. Primăria Timișoara a solicitat cărbune de la rezerva de stat
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale fac verificări în vederea depistării unei minore, în vârstă de 17 ani, dispărută din localitatea Găvojdia, județul Timiș. Azi, Diana Lăcrămioara Bozai a plecat din Centrul de Plasament din Găvojdia, iar până în prezent nu a mai revenit. Fata are înălțimea 1.60 m, păr lung roșcat, ochi căprui, față ovală....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adolescentă dispărută dintr-un centru de plasament/Update. Fata a fost găsită
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de subprefectul Ovidiu Drăgănescu, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile. .La majorări de incidență, UAT-urile Sacoșu Turcesc, Sânpetru Mare, Găvojdia au fost trecute...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Măsuri de relaxare în nouă comune din Timiş. Trei comune intră în carantină de noapte
La scurt timp de la conferința de presă în care primarul Dominic Fritz anunța intrarea în insolvență a Colterm, apar și primele reacții din partea opoziției. Radu Țoancă, liderul aleșilor PSD din Consiliul Local Timișoara îi transmite șefului administrației locale: Degeaba te grăbesti, dacă nu ai plecat la timp! Conform lui Țoancă, insolvența Colterm a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Țoancă pe tema anunțului de insolvență a Colterm: Degeaba te grăbesti, dacă nu ai plecat la timp!
La fel ca în toată ţara, în perioada 14 – 17 octombrie, polițiștii timişeni au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19. Astfel, în această perioadă, au fost organizate 2.223 de acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun. Polițiștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend, amenzi în valoare totală de aproape 200 de mii de lei date de poliţiştii timişeni persoanelor care n-au respectat regulile de pandemie
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 568 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate doar 1.279 teste, dintre care 722 teste rapide. 175 de cazuri sunt însă de ieri, fiind raportate astăzi. În Timişoara au fost confirmate 293 cazuri. În Timiş, 537 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 568 de persoane confirmate cu Sars-Cov-2, în Timiş, în ultimele 24 de ore. Au fost şi nouă decese
Top