Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a fost desemnat şeful de campanie al partidului pentru alegerile europarlamentare. În schimb, validarea listelor cu candidaţi pentru aceste alegeri a fost amânată pentru începutul lunii martie.
Biroul Executiv al PNL l-a votat cu unanimitate de voturi pe secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, pentru a conduce campania electorală la alegerile europarlamentare. Inţial vizaţi pentru această sarcină au fost Vasile Blaga sau Gheorghe Flutur. În schimb, deşi trebuia ca azi să fie validată lista pentru alegerile din 26 mai, acest demers s-a amânat pentru începutul lunii martie. Potrivit unor surse, problema PNL în acest moment este desemnarea unui cap de listă, în discuţie fiind omul de afaceri Dragoş Anastasiu.
Sursă foto: timpOnline.ro.
Comentarii prin facebook