Timp de patru luni ne aşteptăm la probleme de trafic mari în zona bulevardului Dragalina din Timişoara. Din prima zi a săptămânii viitoare se închide circulaţia pe podul de pe bulevardul care asigura accesul spre Gara de Nord.
Se schimbă total circulaţia în zona Gării de Nord. Primăria a anunţat că în Comisia de circulaţie s-a votat acordarea avizului favorabil pentru închiderea traficului rutier pe bd. General Ion Dragalina (Podul Dragalina – Ştefan cel Mare), pe tronsonul cuprins între spl. Tudor Vladimirescu şi spl. Nicolae Titulescu. Măsura se va aplica începând din noaptea de 5 spre 6 mai, până în 31 august, pentru executarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a podului. Pe toată durata realizării lucrărilor, firma executantă SC Tehnodomus SA are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor, conform normativelor în vigoare.
Comentarii prin facebook