Doi copii au fost salvați din calea flăcărilor de vecini, astăzi, puțin după ora amiezii. Incendiul a avut loc la o casă din localitatea timișeană de frontieră Comloșu Mare.
Flăcările au pornit într-una dintre încăperi, iar cei care au alertat salvatorii au fost vecinii. Tot ei i-au salvat și pe cei doi copii. Au luat foc elemente combustibile, iar fumul putea fi văzut de la sute de metri distanță.
Din primele informații, copiii se află în afara oricărui pericol și vor primi îngrijiri medicale la fața locului. S-a intervenit din partea Subunității de Pompieri Sânnicolau Mare cu cinci subofițeri și o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Foto: arhivă.
Comentarii prin facebook