Stelele fotbalului românesc, meci caritabil la Timișoara, pentru copiii de la „Louis Țurcanu”

Meciul deceniului în Timişoara şi probabil ultima partidă înainte ca stadionul „Dan Păltinişanu” să fie demolat, se va disputa sâmbătă, 18 mai, de la ora 17.00. Este vorba despre o partidă de fotbal cu scop caritabil, o înfruntare a titanilor. Stelele naţionalei şi stelele lui Poli se întâlnesc și speră să strângă bani pentru un aparat de anestezie necesar la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu”, Secţia Malformaţii faciale.

Meci de fotbal caritabil la Timișoara

Meci de fotbal caritabil la Timișoara

Iosif Rotariu s-a ocupat personat de convocarea jucătorilor, şi putem spune că avem o listă de staruri. Nume ca Helmut Duckadam, Ionuţ Lupescu, Cosmin Contra, Ioan Andone şi mulţi alţii vor reprezenta stelele României, iar Titi Varga, Vali Velcea, Bătrânu, Vlaicu, Băban, Guşatu etc. vor îmbrăca tricoul violet al Politehnicii şi al Banatului.

„Nu a fost uşor să aduni atâta nume, mai ales acum când mulţi sunt implicaţi în campionate, cu atât mai mult cu cât ei vor sta 3 zile aici. Dar am găsit înţelegere la toată lumea şi toţi au răspuns pozitiv. În plus, va veni şi sârbul Xhevaz Prekazi, un fotbalist de legendă de la Galatasaray, care va veni în România pentru prima dată la un astfel de eveniment”, a spus Roti, care va evolua şi el în acest joc.

Indiferent de rezultat, copiii sunt cei ce vor câștiga

„Indiferent de rezultat, spectatorii vor avea de câştigat că au ocayia să vadă asemenea jucători pe teren, dar cu siguranţă şi copiii de la Louis Ţurcanu, pentru care organizăm acest eveniment”, a spus din partea organizatorilor, Rotary Ripensis, Carmen Popescu.

Sunt invitaţi astfel timişorenii care vor să vadă un spectacol dar şi să doneze bani pentru copiii mai puţin norocoşi. Spectatorii pot dona bani la intrarea în stadion, în urnele mobile din tribunele arenei, dar au ocazia să participe şi la o tombolă, care are ca premii zece mingi cu semnăturile fotbaliştilor de legendă din România.

40.000 de euro este suma necesară pentru achiziţionarea aparatului amintit. Clubul Rotary Ripensis speră să strângă aceşti bani pe 17 mai, la o licitaţie pe tricouri, dar mai ales din ziua marelui meci, de pe 18 mai.
[ngg src=”galleries” ids=”4472″ display=”basic_thumbnail”]

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Teodor Pavel

Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese

Mai mulţi lideri PSD, dar şi mass-media apropiate de acest partid au cerut vehement, după decizia ÎCCJ de joi, încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Însă chiar în judeţul Timiş există precedentul unui primar găsit în conflict de interese, care a fost sancţionat cu diminuare indemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni, ducându-şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată

Timișoara găzduiește sâmbătă, 20 iunie, a treia și ultima etapă a CN de rugby în șapte. SCM USV Timișoara este liderul clasamentului, cu maximum de puncte și are mari șanse să păstreze titlul național. În prima fază, cea a grupelor, echipa viola va întâlni CSU Arad și CSU Phoenix Brașov. Turneul are loc de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu ochii pe un titlu care este mai aproape ca niciodată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La o zi după ce a primit oficial confirmarea de numire, Paul Finta a depus, vineri, la orele prânzului, jurământul. La ceremonia desfășurată la Palatul Administrativ din Timișoara, i-a fost alături subprefectul de Timiș, Deian Popov. De asemenea, la ceremonie au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, ai autorităților locale și județene, precum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are de vineri un nou prefect. Paul Finta a depus jurământul
Mai mulţi lideri PSD, dar şi mass-media apropiate de acest partid au cerut vehement, după decizia ÎCCJ de joi, încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Însă chiar în judeţul Timiş există precedentul unui primar găsit în conflict de interese, care a fost sancţionat cu diminuare indemnizației cu 10% pe o perioadă de 6 luni, ducându-şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Precedent în Timiş la cazul lui Dominic Fritz. Cum a fost sancţionat un primar găsit în conflict de interese
Constructorii continuă și în această vară programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș, aflate în administrarea primăriei. Lucrările desfășurate în această perioadă se adaugă intervențiilor realizate deja pe parcursul anului școlar, astfel încât elevii și profesorii să înceapă noul an în condiții cât mai bune. Programul derulat de municipalitate include lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În școlile timișorene vara se muncește. La renovări/FOTO
În mesaje adresate timişorenilor, viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi Ruben Laţcău au anunţat că Dominic Fritz îşi va duce până la capăt mandatul de primar. Mesajele celor doi vin după decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că primarul Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese. Viceprimarii Timişoarei Paula Romocean şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, mesaje pentru timişoreni după decizia ÎCCJ: Mandatul pe care i l-ați dat voi lui Dominic Fritz va fi dus la capăt
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, a anunţat că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv. Sancțiunea este una administrativă, nu reprezintă o condamnare penală și nici nu conduce la pierderea mandatului de primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz contestă la CEDO decizia ICCJ care îi interzice candidatura până în 2030. El anunţă că va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei
La câteva ore de la lansarea filmului cu povestea certificatelor de urbanism trimise în plic de Paula Romocean către Alfred Simonis, cel din urmă a reacționat la mesajul virtual. Și a făcut-o surprinzător de ”pașnic”, chiar fără patimă și pozitiv. Așteptăm cât mai rapid transferul unuia dintre cele două terenuri pentru a ne apuca de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi oferă viceprimăriței Romocean pipa păcii: ”Am primit mesajul tău”
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul împotriva unei decizii a Curţii de Apel Timişoara. Pe 10 februarie 2026 instanţa timişoreană a confirmat raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) prin care Fritz a fost declarat în conflict de interese. Încă nu sunt clare efectele acestei decizii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte, fiind declarat în conflict de interese
Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a adoptat printr-o Hotărâre de Guvern numirea lui Paul Finta în funcția de prefect al județului Timiș. Finta a fost propus pentru această fruncţie de USR şi o înlocuieşte în funcţie pe Elena Micicoi. Printr-o altă Hotărâre de Guvern, Executivul a aprobat și eliberarea Corneliei-Elena Micicoi din funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propus de USR, avocatul Paul Finta a fost numit oficial prefect de Timiş, prin Hotărâre de Guvern
Top