Surpriză pentru polițiștii locali din Timișoara, azi-noapte, în zona Calea Șagului. Oamenii legii aflați în patrulare au depistat un bărbat care era căutat, fiind spsectat de înjunghierea unei persoane.
Bărbatul a fost găsit stând jos, în fața unei bănci și consumând alcool, în zona Calea Șagului, la intersecția cu strada Ana Ipătescu. Polițiștii l-au legitimat în jurul orei 1.40 și au stabilit că B.L., în vârstă de 33 de ani, domiciliat în Timișoara, era suspect că a înjunghiat o persoană pe strada Ulpia Traiana din Timișoara.
Bărbatul a fost preluat imediat și predat pentru continuarea cercetărilor de către polițiștii de la Secția 3 Timișoara.
Comentarii prin facebook