“Divorţ” în stilul Nicolae Robu. La greu, primarul renunţă la ACS Poli şi pune echipa la mezat

nicolae robu

nicolae robu

Primarul Nicolae Robu renunţă definitiv să se mai implice la ACS Poli, după ce echipa a retrogradat în Liga a III-a. Robu anunţă că echipa este de vânzare, iar el personal se va retrage în meciurile în care dă de la zece goluri în sus. Evident, “divorţul” a fost anunţat pe pagina sa de Facebook.

„Dacă există persoane / firme interesate să preia ACS POLI, rog contactarea celor trei membri asociați menționați -CLT, CJT, UPT-. Subsemnatul am disponibilitatea să fiu mijlocitor, dar atât și numai atât! Să fim optimiști! Hai Poli!”, astfel se termină o lungă postare pe Facebook a primarului Nicolae Robu, prin care anunţă că se leapădă de Cea Mai Poli Dintre Toate Poli (CMPDTP), aşa cum îşi alinta echipa. Robu se plânge că, din 2015, s-a zbătut aproape singur să ţină echipa în viaţă, dar acum renunţă la proiect, urmând să-şi continue “cariera” fotbalistică în meciurile în care marchează de la zece goluri în sus.

“ACS POLI A RETROGRADAT ÎN LIGA A III-A. AM DATORIA SĂ-MI CLARIFIC POZIȚIA, BĂRBĂTEȘTE, FĂRĂ ESCHIVĂRI, AȘA CUM ÎMI E ÎN FIRE
M-am zbărut aproape de unul singur din 2015 încoace să asigur finanțare acestei echipe, rugându-mă în stânga și-n dreapta. Nu de puține ori, ruga mi-a ajuns la frontiera cu milogeala. Extrem de puțină lume mi-a răspuns, majoritatea prieteni sau în orice caz apropiați, care de fiecare dată au declarat că o fac pt mine. Le mulțumesc tuturor!
Ajunsesem într-o bună postură în 2017, cu un lot bun, cu care am reușit să învingem CFR Cluj la Timișoara, într-un meci memorabil -și am fost prima echipă care am făcut-o!- și imediat apoi pe veșnica noastră rivală Dinamo, la București. ANAF Timiș ne-a luat, însă, toți banii de la Ligă dedicați susținerii turului -720.000 euro!-, lucru care nu s-a mai întâmplat niciunei echipe nici până atunci, nici după, deși cel puțin jumătate aveau datorii la stat mai mari ca noi! Acest fapt a însemnat începutul sfârșitului.
Am retrogradat din Liga 1 în Liga 2 în 2018, iar apoi din Liga 2 în Liga 3 în 2019, lipsa de finanțare implicând șocuri mari în lot, dovedite fatale. Și după 2017, de departe cea mai mare parte a finanțării tot subsemnatul am rezolvat-o. M-au ajutat, în tot acest timp, d-nii Radu Birlica, singurul care a acceptat responsabilitatea de Președinte în situația dată și profesorul Viorel Boiț, mereu alături. Le mulțumesc lor și tuturor antrenorilor care s-au străduit să servească fenomenul istoric Poli, la echipa I și la Centrul de Copii și Juniori, centru mereu cu performanțe peste echipa I. În mod special, îi mulțumesc profesorului Răchită, extrem de seriosul și dedicatul Vivi Răchită și îmi exprim regretul că a venit la noi prea târziu pt a ne mai putea salva(…)
Fac, însă, și cu această ocazie, cunoscut faptul că ACS POLI este, urmare a strădaniilor mele și a bunăvoinței d-lor Marian Iancu și Viorel Boiț, în posesia palmaresului istoric “POLI TIMIȘOARA”, de la 1921 până în prezent și a drepturilor asupra numelui “Poli” și a derivatelor și culorilor alb-violet în fotbal. Și că are o zestre de jucători tineri, valoroși, considerabilă. Și nu ascund, desigur, că asociația ACS POLI, având ca membri asociați Consiliul Local Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica Timișoara este în insolvență. Acestea fiind zise, anunț că eu pun punct pt totdeauna implicării mele în fotbal, rămânând de-acum doar simplu privitor și jucător de plăcere”, a scris Robu pe Facebook.
“Bărbăteşte, fără eschivări”, Robu nu spune însă nimic de managementul rudimentar de la club, management pe care l-a patronat, de jucători valoroşi plecaţi pe gratis, deşi erau oferte mari pentru ei, de schimbări aiurea de antrenori şi multe altele care au condus la acest deznodământ catastrofal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

cris a spus: (iunie 4th, 2019 at 21:44 )

poate vine poli1921, pensionarul iubitor de recas sa preia echipa!! daca si asa a vazut toate meciurile din 60 incoace!! acuma e momentul lui. hai batrane pensionar!! sa te vedem!!

pufi a spus: (iunie 4th, 2019 at 22:12 )

S-a ajuns in stadiul in care le spuneam celor 300 de baieti in espadrile ca disparitia singurei echipe care detine palmaresul adevaratei Poli,Nu va duce la recunoasterea fostei Stiinta (actuala Asu) ca echipa reprezentativa pt. acest oras,ba mai mult,le spun ,ca in maxim 2 ani nici ei nu-si vor mai aduce aminte ca a existat echipa asta luata artificial cu japca.Asu si Ripi se topesc si ele incet dar sigur,ca zaharul din ceai.

Poli 21 a spus: (iunie 4th, 2019 at 22:38 )

Mai cris, cred ca ai putea sa reprezinti etalonul mitocaniei si a lipsei de materie cerebrala. La felul cum te flatulentezi pe site ma indoiesc ca vei ajunge vreodata pensionar, caci sunt sanse ca de Ignat sa scape lumea de tine.

wtdg a spus: (iunie 4th, 2019 at 23:29 )

O veste buna, daca cineva preia echipa sunt sanse ca Poli sa-si revina daca nu se mai implica individul asta de la primarie. Daca nu, vom constata disparitia echipei Poli si Timisoara va ramane cu o singura echipa cat de cat performanta, Ripensia, desi ar fi bine sa ramana doua echipe reprezentative si cu traditie pentru fotbalul timisorean.

tibi a spus: (iunie 5th, 2019 at 01:29 )

in fire iti sta sa distrugi orice atingi, papitoi penibil ce esti. ti s-a spus de nenumarate ori ca esti un incompetent, dar tu ii dai inainte, penalule. sa te manance puscaria!

Valentin a spus: (iunie 5th, 2019 at 07:08 )

De anul viitor divorțam și noi de el. Aleluia! Scăpăm de el, de Naslei, de toți incompetenți care sunt în aparatul primărie.

Violet a spus: (iunie 5th, 2019 at 08:26 )

Ce ușor aruncam cu injurii înspre singurul OM care s-a străduit să salveze fotbalul de performanta în oraș. A finanțat echipa cu milioane de euro, atât cât s-a putut, ați fi vrut să continue atunci când legea a stabilit că nu este legal? Să meargă la pușcărie? Pentru ce și pentru cine? Pe internet sunt milioane de polisti, la stadion însă ați venit 100-200 și în liga 1. Așa că lăsați heităreala și susțineți în continuare Primarul, dacă Timisoara pierde o asemenea valoare va fi vai de capul lui de oraș.

Ciuda de la ACS! a spus: (iunie 5th, 2019 at 09:25 )

Vad ca multi ne canta prohodul de 7 ani de cand avem acest proiect. Va spunem clar, echipa suporterilor din Timisoara, cea care are de la inceputuri culori alb violet, va continua multi ani de acum inainte.
Este o echipa facuta din iubire si pasiune pentru fotbal nu din interese!!

Poli suntem noi, suporterii!

Poli 21 a spus: (iunie 5th, 2019 at 10:56 )

NEstimati tovarasi din redactie, mai lasati vechile obiceiuri legate de cenzura si incercati sa depasiti stadiul de lingatori in dos ai tilharilor ce va stipendiaza.

Poli 21 a spus: (iunie 5th, 2019 at 11:02 )

Pentru ciuda de la acs : prohodul se cinta doar persoanelor normale care s-au nascut si apoi, conform firii legii, au decedat. Voi nu sunteti decit un produs al incestului intre hertzog si psd, asa ca mormintul vostru va fi undeva la marginea cimitirului fotbalistic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.