O femeie însărcinată a fost transportată de urgență la spital, fiind victimă într-un accident rutier care a avut loc în această după-amiază, în Timiș. Aceasta era pasageră într-un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, care a ieșit în afara părții carosabile și a intrat într-un pom.
Accidentul a avut loc între localitățile Chevereș și Bacova. Șoferul în vârstă de 25 de ani circula dinspre Buziaș, înspre Timișoara, iar la un moment dat a intrat în depășire. În același timp, din sens opus, un alt conducător auto, în vârstă de 42 de ani, a intrat în depășire. Pentru a evita coliziunea, șoferul cel tânăr a tras de volan și a intrat într-un pom de pe marginea drumului.
Femeia care s-a aflat alături de el, cu o sarcină vizibilă, a fost rănită, preluată de o ambulanță și transportată la spital de urgență. Oamenii legii se află la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.
Ulterior va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
UPDATE Conform polițiștilor care au constatat la fața locului, este vorba de o autoaccidentare. Celălalt șofer implicat în accident a scăpat doar cu pagube matariale. Șoferul în vârstă de 25 de ani a fost transportat și el la spital pentru a primi îngrijiri medicale, acuzând dureri puternice la o mână.
Sursă foto: Alex R. Popa
Comentarii prin facebook