O persoană a fost rănită, iar autoturismul a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului, în urma unui accident care a avut loc în această dimineață, aproape de Timișoara. Mai exact, incidentul s-a petrecut pe șoseaua de centură, între localitățile Giarmata și Dumbrăvița, în zona Hella.
Vina o poartă un bărbat în vârstă de 27 de ani, care nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul aflat în fața sa. În urma tamponului, mașina a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, iar apoi s-a răsturnat. Tânărul în vârstă de 22 de ani, aflat în autovehiculul răsturnat, a fost rănit.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale poliției, iar din partea ISU Timiș s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și șase subofițeri.
„Un bărbat în vârstă de 27 de ani a condus un autoturism dinspre Giarmata, înspre Dumbrăvița și nu a păstrat distanța regulamentară față de mașina din fața sa, care circula regulamentar, condusă de un bărbat în vârstă de 22 de ani, intrând în coliziune. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 22 de ani”, a declarat Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Foto: arhivă.
Comentarii prin facebook