S-a iscat o discuție prea aprinsă despre o scrisoare trimisă de primarul Nicolae Robu către „supușii” săi. Am înțeles că oamenii cetății care primesc Monitorul Primăriei Timișoara, periodic finanțat și editat de municipalitatea de pe Bega, au primit și o bucată de hârtie pe care edilul șef și-a așternut gândurile ordonate meticulos, precum pijamalele dimineața, pe răcoare.
Spuneam că e inutil de aprinsă discuția ca urmare a unei reacții disproporționate de ambele părți. Și din partea celor ce au sesizat demersul ca fiind unul electoral, și vorbesc aici de unii ziariști și onor societate civilă, dar și contrareacția primarului „fanatic al muncii”, care a început să suduie ca la intrarea în Bocsig.
Treaba e că bănuiala presei demascatoare poate avea suficientă bază de discuție, cum la fel și argumentația lui Nicolae Robu pare logică. Noi știm că anul acesta sunt alegeri și primarul-candidat nu a ratat astfel o șansă să comunice gratis cu populația, cum la fel de bine știm că Nicolae Robu are dreptul să comunice în vreme de criză cu cetățenii, ca lider al comunității. Ambii au dreptate, dar nu o pot dovedi, de vreme ce întreg duelul se bazează pe percepții, altfel de bun simț, nu pe dovezi palpabile ale unei premeditări de-o majoră mârlănie.
Dacă mai pui că între presa demascatoare și primar este un război mai vechi, cetățeanul simpatizant de NR7 va conchide că vedeta sa are dreptate să-și dorească comunicarea cu el pe timp de criză, iar cetățeanul anti-Robu va rămîne izolat acasă, convins că primarul-candidat s-a folosit de banul public pentru oleacă de publicitate electorală. Adică, caz închis. Ce-ar mai fi de zis în această poveste este că nu ideea comunicării cu alegătorul elector ar fi problema, cât modalitatea.
Acele file de hârtie denumite de către unii „pliante”, de către primar, „scrisoare”, au un cost. Chiar dacă nu un cost cu distribuția – care e achitată de municipalitate pentru acea foaie periodică Monitorul (despre care, dacă vreți, s-ar putea discuta în cheie electorală, acolo da, dar altădată) – însă ceva bani o fi dat cineva și pe tipărirea acelei scrisori, iar dacă acel cineva e primăria se pun niște întrebări. De ce nu a trimis un mesaj filmat la vreo televiziune locală? De frica unui rating prea mic? OK, atunci să comunice prin prea iubitul Facebook, unde are nenumărați prieteni. Sau de ce nu a inserat acea scrisoare mesaj pe timp de criză pur și simplu în Monitorul Primăriei, care tocmai pentru asta este concepută ca publicație?
Iar dacă primăria a plătit pentru scrisoarea pe timp de criză a edilului șef Nicolae Robu, foarte bine. Să facem la fel când un cetățean ar vrea să trimită o scrisoare lui Nicolae Robu. E OK, plătește primăria tiparul, cu poză decupată și text? Căci se iscă discuția despre un binom ales-alegător din care nu rezultă egalitatea. E mai altfel cetățeanul Robu decât contribuabilii bănățeni Ailoaie sau Steoenescu? Dacă toți cetățenii Timișoarei ar vrea să trimită scrisori frumoase primarului s-ar aduna tot atâtea scrisori câte a trimis Nicolae Robu către locuitorii acestui oraș, logic. De ce invers n-ar plăti primăria, care trăiește tot din banul celor ce împlinesc relația de comunicare și parteneriat ce tocmai a provocat atâta scandal?
Poate va zice primarul că dumnealui e mai important ca cetățeanul Sulea din Freidorf. Știu că o gândește, dar nu are curaj să o zică. Căci dacă o zice, poate se trezește cu multe-multe scrisori într-o zi frumoasă de toamnă, fără prea multe cuvinte, fără prea multe reproșuri, ci doar cu o ștampilă aplicată unde nu i-ar conveni candidatului Nicolae Robu.
Comentarii prin facebook