Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș au aplicat amenzi de peste 10.000 de lei celor care nu respectă normele sanitare în vigoare.
Inspectorii DSP Timiş au controlat magazine, dar și saloane de înfrumusețare. Amenzile aplicate în ultimele zile se ridică la 10.800 de lei. Printre cei sancţionaţi s-au numărat reprezentanții unui salon de înfrumusețare care au fost amendați după ce s-a constatat utilizarea produselor biocide fără a se respecta instrucțiunile producătorului. Amenda a fost de 1.600 lei.
„Neconformitățile care au impus aceste măsuri sunt reprezentate de neefectuarea operațiunilor de igienizare și dezinfecție în unități de desfacere cu amănuntul (supermarket-uri), controlul medical periodic incomplet al personalului dintr-un obiectiv comercial și colectarea defectuoasă a deșeurilor rezultate din activitatea medicală”, transmit reprezentanții DSP Timiș.
Comentarii prin facebook