În Timiș mai sunt 261 persoane în carantină, conform informațiilor transmise de Prefectura Timiș. Din 15 mai, de la instituirea stării de alertă, persoanele care vin de peste hotare intră în izolare la domiciliu, nu mai sunt plasate în carantină.
Conform reprezentanților Prefecturii, la nivelul județului Timiș, astăzi sunt 261 persoane aflate în carantină. Ieri, 27 de persoane au ieșit din carantină. În izolare sunt astăzi 1.061 persoane, față de 828, câte erau în urmă cu o zi.
Persoanele care se află în carantină vor sta acolo până se scurg cele 14 zile, dacă ora 0.00 a nopții de 14 spre 15 i-a mai „prins” acolo. Cei care au intrat în țară din 15 mai sunt plasați în izolare la domiciliu. Sunt plasați în continuare în carantină cei care nu au un loc unde să stea sau cei care nu respectă regulile izolării, dar cei din urmă vor plăti pentru „cazarea” instituționalizată timp de 14 zile.
Comentarii prin facebook