Bazinele acoperite sau aflate în aer liber şi sălile de sport vor fi deschise pentru sportivii de performanţă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, începând cu data de 1 iunie, conform Hotărârii numărul 26 a Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
Premierul Ludovic Orban a anunţat, joi seara, că Hotărârea nr. 26 a CNSU, care permite relaxarea în mai multe domenii de activitate, este baza proiectului de modificare a hotărârii de guvern privind instituirea stării de alertă.
Astfel, începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor profesionişti şi a competiţiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
Începând cu data de 1 iunie se permite desfăşurarea, de către sportivii profesionişti, a activităţilor de pregătire fizică în spaţii închise (cu excepţia sporturilor de contact), cu respectarea regulilor de distanţare între participanţi, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
Comentarii prin facebook