Ce măsuri de relaxare intră în vigoare din 15 iunie. Document

Guvernul Romaniei

Guvernul Romaniei

Premierul Ludovic Orban a anunţat, în ședința de Guvern de joi seara,  că decizia de prelungire a stării de alertă se va lua doar săptămâna viitoare. Orban a prezentat care sunt măsurile de relaxare care se vor aplica începând din 15 iunie, măsuri prinse într-o Hotărârea adoptată de Guvern, joi seara.

Măsurile de relaxare care vor intra în vigoare din 15 iunie:

  • Izolarea la domiciliu pentru persoane care vin din alte țări: INSP va aplica metodologia privind nivelul riscului de răspândire a epidemiei, iar persoanele care vin din țări cu coeficient sub 5, precum sunt Austria, Grecia, Bulgaria și altele din UE, vor fi exceptate de la izolarea de 14 zile.
  • Aceeași regulă va fi aplicată și pentru traficul aerian, se va face o evaluare a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și a INSP.
  • Daca sunt români care pleacă în vacanță, la întoarcere nu vor mai fi obligați să stea în izolare, cu condiția să se ducă în țări cu coeficientul riscului de epidemie sub 5, iar numărul de zile petrecute în țările respective să fie de maxim 14.
  • În privința activităților economice: se propune reluarea activităților în spatii comerciale cu magazine (mall-uri). De precizat că ramân închise cinematografele din mall-uri, restaurantele, salile de jocuri, locurile de joacă.
  • Se va relua activitatea de tratament balnear, prin ordin stabilit de Ministerul Sănătății.
  • În condiții stricte se vor redeschide grădinițe, activitățile de tip after school.
  • Se va permite creșterea numărului de persoane de la 3 la 6, în grupuri pentru activităti în spații deschise, pentru sport și activități recreative.
  • Se va permite reluarea activităților pentru jocuri noroc, loteria, case de pariuri – care prezintă risc epidemiologic relativ scăzut.
  • Se reia activitatea în piscine exterioare (nu în cele interioare).

Textul HG

HCNSU 11.06.2020-1

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru

Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”

Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ghiozdanele sunt pregătite, caietele sunt noi, iar aventura poate începe!

Un nou an școlar, un pas spre un viitor mai curat. Eco Serv Timiș le spune „Bun venit!” tuturor micilor și marilor școlari și le dorește un an cu multe reușite! Și pentru că obiceiurile bune se învață de mici, punem și colectarea separată pe lista lecțiilor care merită luate cu noi în fiecare zi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ghiozdanele sunt pregătite, caietele sunt noi, iar aventura poate începe!

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL și USR au semnat un acord de colaborare parlamentară care stabilește prioritățile comune ale celor două partide în actuala sesiune. Printre priorități se află reforma administrației publice, reorganizarea administrativ-teritorială, reducerea numărului de parlamentari și eliminarea supraimpozitării contractelor de muncă part-time. Acordul a fost anunțat luni, la Parlament, în cadrul unei conferințe comune. Lidera deputaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL și USR, acord de colaborare parlamentară. Reforma administrației și reducerea numărului de parlamentari, printre priorități
Începutul noului an școlar aduce provocări duble pentru sutele de copii și juniori din județ care îmbină studiul cu sportul de performanță. În acest context, președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Timiș, Ioan Mateescu, a transmis un mesaj de susținere și motivare pentru toți tinerii sportivi, punând accent pe echilibrul necesar între rezultatele din clasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, președintele AJF, mesaj pentru tinerii fotbaliști la început de an școlar: „Fiecare zi este o nouă ocazie de a deveni mai buni, atât la școală, cât și în sport”
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, nu respinge negocieri viitoare cu USR, însă afirmă că deciziile organizaţiei pe care o conduce se fac strict instituţional. El reacţionează astfel la declaraţiile viceprimaruluzi USR al Timişoarei, Ruben Laţcău, care a afirmat că a avut mai multe discuţii cu cei din PNL Timiş, dar toate deveneau…”perisabile” în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea îi răspunde lui Ruben Laţcău: “PNL Timiș nu ia hotărâri la colțul mesei, ci strict instituțional”
Ineditul Rod Festival transformă pentru încă o ediție piața de vechituri din Mehala într-un spațiu de artă și creație. Aceasta în 12 și 13 septembrie, când acolo va avea loc ediția a 7-a sub titlul „Mândrie și Nailon”. La Rod Festival, pentru două zile, „Ocsko” devine un hub cultural neconvențional, în care obiectele uitate, fotografiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piața din Mehala devine din nou loc de festival, Rod Festival – Mândrie și Nailon
Dotarea așteptată de ani buni de zile de către STPT, noua hală de mentenanță a tramvaielor, intră, în sfârșit, în lucru. La nu mai puțin de patru ani de la demararea proiectului, Primăria Timișoara anunță că au început lucrările la noua hală specială. După eliberarea terenului de către Societatea de Transport Public Timișoara, constructorul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua hală pentru mentenanța tramvaielor Timișoarei intră în sfârșit în lucru
Un cetăţean din Ohaba Lungă a fost luat la bătaie chiar în sediul primăriei comunei de un acolit al primarului PSD, Gigi Murărescu. „Vina” lui? A mers la primărie să se sesizeze faptul că poarta de la şcoala din localitate ar putea să cadă peste copii. Chiar în ziua deschiderii noului an şcolar, un bărbat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat luat la bătaie în Primăria PSD-istă din Ohaba Lungă, după ce a sesizat că poarta de la şcoală s-ar putea prăbuşi peste copii/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității de business și una dintre cele mai importante forme de recunoaștere a performanței antreprenoriale timișene: Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția a 33-a, care va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT așteaptă înscrierea firmelor la Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ediția din acest an
Sportivele secției de box de la CSM Timișoara au avut o evoluție remarcabilă la Campionatul Național Feminin desfășurat la Eforie Nord. Delegația bănățeană revine acasă cu patru medalii — una de aur, una de argint și două de bronz — alături de alte două clasări extrem de valoroase în top 5-ul național. Munca depusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salbă de medalii pentru CSM Timișoara la Campionatul Național Feminin de Box de la Eforie Nord
Dacă la nivel naţional se vorbeşte mult despre un candidat comun USR-PNL pentru Primăria Timişoara, viceprimarul Ruben Laţcău afirmă că la nivel local e greu să ai o înţelegere cu liderii liberali. Orice discuţie cu PNL-iştii în câteva zile nu mai este valabilă, afirmă Laţcău. Potrivit mediei centrale, la Bucureşti, liderii naţionali ai PNL şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, despre o înţelegere la nivel local cu PNL: “Dacă vorbim cu trei lideri din PNL Timiş, auzim de la ei cinci opinii”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.