Decizia alocării fondurilor europene pentru regiune nu se mai ia la Bucureşti. ADR Vest devine autoritate de management

Modul de alocare a fondurilor europene se va schimba total. Regiunile vor putea decide singure, în funcţiile de propriile priorităţi, modul de alocare a fondurilor europene primite.

Aceasta, după ce ADR Vest devine Autoritate de Management. Legea de descentralizare a activităţii agenţiilor de dezvoltare regională a fost aprobată, aceste instituţii primind puteri sporite şi decizia asupra banilor. Cel mai important, nu se va mai merge cu dosarul la Bucureşti, iar birocraţia va fi mult diminuată. De asemenea, deciziile vor putea fi mai uşor luate.

Am reușit să schimbăm un mod de lucru care, în ultimii ani, s-a dovedit depășit. Am găsit deschidere, parteneri serioși și implicați, cu care am modificat viitorul fondurilor europene în România. Gata cu dosarele la București, cu decizii centralizate și cu luni de așteptare până la numirea sau înlocuirea unor miniștri. De acum, timișenii, arădenii, hunedorenii sau cărășenii vor decide singuri cum vor fi alocați banii ce vor reveni, prin finanțări europene, regiunii de Vest. Totul, cu proceduri simplificate, birocrație mult redusă și dosare analizate direct aici”, a spus Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, la anunţarea schimbării.

Legea descentralizării Agențiilor de Dezvoltare Regională a fost aprobată în Parlament. Astfel, ADR Vest se transformă în Autoritate de Management pentru viitorul Program Operațional Regional.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Stoian a spus: (iunie 12th, 2020 at 16:06 )

Doamne ajuta ! Un pas mare spre o descentralizare a romaniei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale

SCM USV Timișoara a luat o scurtă vacanță după câștigarea titlului național de rugby în șapte. În fapt, doar un pic mai mult de jumătate din lot se bucură de zile libere. 12 jucători ai SCM USV Timișoara se află cu începe din această săptămână la patru loturi naționale. Grosul contingentului, nouă rugbiști, merg la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului

Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro
Sute de copii din Dumbrăvița, de la Academia de Fotbal CSC, vor beneficia de o nouă bază sportivă, care se va ridica în comuna de lângă Timișoara. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș va aloca a 1,6 milioane de lei pentru această inițiativă. Joi a avut loc aprobarea acordului dintre CJT și primăria comunei. Chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Dumbrăvița se va amenaja, în parteneriat cu CJ Timiș, o nouă bază sportivă pentru copiii academiei de fotbal din localitate
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
După inițiativa Consiliului Județean Timiș de a înființa la Ciacova un centru pentru susținerea persoanelor cu adicții, iată că și Timișoara ar urma să aibă un centru similar. De această dată prin intermediul Spitalului de Copii, într-o clădire a Primăriei. Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” ar urma să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara vrea propriul centru de prevenire a adicțiilor
Lucrările majore de extindere a rețelei de canalizare din localitatea Jebel au fost finalizate și recepționate oficial în iunie 2026. Acest proiect de infrastructură a fost derulat de operatorul regional Aquatim SA în cadrul contractului de execuție CL-23, finanțat prin fonduri europene. Detalii tehnice ale proiectului recepționat Infrastructură nouă: Extindere pe 45 de străzi, totalizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune pentru jebeleni. Din 1 iulie locuitorii localității se pot racorda la rețeaua de canalizare
Juniorii grupei 2015 de la CFR Timișoara (Micii Leoparzi) au participat la un turneu internațional pe litoralul din Bulgaria, ca parte dintr-un cantonament competițional care a inclus și Serbia (Novi Sad) și Croația (Osijek). Este o vară fierbine pentru „leoparzii” lui Adi Brazovan, care au participat la trei turnee puternice. Bilanțul este extraordinar, 21 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micii leoparzi au făcut legea în Bulgaria! Victorie la un puternic turneu disputat la Nisipurile de Aur
Scene incredibile la şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare! A fost nevoie de un telefon la 112 şi intervenţia Poliţiei pentru a face ordine. S-a întâmplat joi, 24 iunie, atunci când doi consilieri PUSL, partid care la nivel judeţean este coordonat de Maria Grapini şi Titu Boijin, au făcut un scandal imens, fiind nevoie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal în Consiliul Local Sânnicolau Mare. A intervenit poliţia pentru a evacua din sală doi consilieri ai Mariei Grapini
Top