O nouă lucrare de îmbunătăţire a siguranţei rutiere la trecerea cu calea ferată opreşte circulaţia rutieră pe un drum naţional din Timiş. Afectat va fi traficul rutier dintre Cărpiniş şi Deta.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă participanţii la trafic că, în perioada 12.06.2020- 21.06.2020, se va închide circulația rutieră în zona trecerii la nivel cu calea ferată pe DN 59B (Cărpiniș – Deta), la km 77+400 (zona Deta), pentru executarea lucrărilor de realizare a trecerii la nivel cu dale elastice de tip greu, înlocuirea suprastructurii CF și montarea unei bariere automate pentru obiectivul “Modernizare trecere la nivel km 39+649, linia CF 129 între stațiile Voiteni și Deta”.
În perioada menționată, traficul rutier se va desfășura deviat pe următoarea rută ocolitoare (tur-retur): DN 59 km 40+998 (între Voiteg și Denta) – intersecție cu DN 59B km 77+418 – DN 59 km 42+900 (spre Deta) – intersecție cu DC 172 – DN 59B, km 75+510 (Deta).
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620 sau accesând pagina de internet www.drdptm.ro
Comentarii prin facebook