Stirile din ziua: 6 iulie 2020

Spitalul CFR Timisoara

Focar de COVID-19 la Spitalul CFR Timișoara!

Focar de COVID-19 la Spitalul CFR Timișoara!

Asistente și pacienți depistați cu coronavirus la Spitalul CFR din Timișoara. După ce, la începutul lunii iulie, o asistentă a fost depistată cu SARS Cov2, acum încă două asistente și patru pacienți de la această unitate sanitară au această boală. Au mai apărut şase cazuri de COVID-19 la Spitalul CFR Timișoara, după ce, la începutul

avion in zbor

Lista țărilor pentru care nu se recomandă carantină sau izolare pentru persoanele care sosesc din ele în România

A fost stabilită noua listă a țărilor pentru care nu se recomandă intrarea în izolare sau carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea. Se reiau şi zborurile pe relaţia cu noile state aflate pe listă. Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a condus astăzi ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență unde a fost adoptată

Dominic Fritz

Sondaj USR. Doar zece procente îi mai despart pe principalii candidaţi, Nicolae Robu şi Dominic Fritz

Potrivit unui sondaj de opinie comandat de USR la nivelul Timişoarei, primarul Nicolae Robu se află pe primul loc în preferinţele timişorenilor, cu 39,3%. Pe locul II se situează candidatul USR PLUS, Dominic Fritz, cu 29,6%. PNL şi USR PLUS sunt pe primele două locuri şi în opţiunile pentru Consiliul Local, cu scoruri asemănătoare celor

accident Gavojdia

Accident teribil la Găvojdia, în Timiș. Un șofer încarcerat. A fost chemat elicopterul SMURD/Update. Un bărbat a murit/Foto

Un accident a avut loc în această după-amiază la Găvojdia. Elicopterul SMURD a fost chemat la fața locului. Două autoturisme și un TIR sunt implicate în accident, iar imaginea de la fața locului, cu epavele mașinilor, este dramatic. Pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier în localitatea Găvojdia. În accident au fost

prezentare Lazar

Timişoara Saracens s-a întărit pe linia de apărare: a venit internaţionalul Mihăiţă Lazăr

Cea mai bună echipă de club din Timiş din acest mileniu, Timişoara Saracens, doreşte să revină unde îi este locul şi anume în topul ligii de rugby. Fapt pentru care s-a întărit considerabil, iar gruparea bănăţeană a dat o lovitură de imagine prin aducerea pilierului Mihăiţă Lazăr. Născut în 1986, Mihăiţă Lazăr a jucat patru

actiune prevenire politie

Polițiști în mall-uri și zone aglomerate din Timișoara. Acțiuni pentru limitarea infectării cu SARS-Cov2

Polițiștii și jandarmii din Timiș, împreună cu reprezentanți ai altor instituții de control, au continuat acțiunile de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19 în zonele aglomerate din Timiș. Au fost în mall-uri, zone aglomerate, piețe, mijloace de transport. Oamenii legii s-au aflat cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și

poli handbal

Timișoara rămâne în cărți pentru a organiza turneul Final 4 al Cupei României de handbal

Deținătoarea Cupei României la handbal masculin și calificată într-un nou turneu semifinal, SCM Poli Timișoara dorește sa organizeze Final Four-ul la Timișoara. Cu o singură condiție: spectatorii să aibă voie în tribuna din  „Olimpia”! Evoluția pandemiei de coronavirus va decide dacă Final Four-ul Cupei României la handbal se va desfășura la Timișoara sau nu, după

Robert Negoita

Lovitură pentru PSD. A doua zi după ce a fost pus de Ciolacu pe lista sa, Robert Negoiţă anunţă că nu mai candidează pentru PSD

Al doilea primar al PSD ca importanţă, după Gabriela Firea, Robert Negoiţă anunţă că nu mai candidează pentru social-democraţi la alegerile locale. Edilul Sectorului III al Capitalei a fost anunţat chiar ieri de Marcel Ciolacu în echipa sa pentru alegerile din partid. Lovitură puternică încasată astăzi de PSD şi Gabriela Firea. Primarul Sectorului III, Robert

contract maternitate

Contract semnat pentru noua maternitate de lângă Casa Austria. În doi ani se va finaliza construcția

Pe amplasamentul de lângă Casa Austria, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noii mtaernități a Spitalului Județean Timișoara. Maternitatea ar trebuie să fie gata la finalul anului 2022. „Semnăm contractul efectiv pentru ceea ce înseamnă proiectare plus execuție, un contract de 38.850.000 lei, aproximativ, fără TVA și cu

blv prezan

A fost început (şi) oficial şantierul de pe strada Mareşal Constantin Prezan/Foto

Strada Mareşal Constantin Prezan din Timişoara a intrat în sfârşit în reabilitare, fiind închisă circulaţiei de acum şi mult timp înainte. Pentru doi kilometri de drum se va lucra timp de 16 luni, cât este durata contractului în urma căruia drumul se va exitinde la patru benzi, se vor reface trotuarele şi pistele de biciclete.

cranii muzeu

Descoperire importantă arheologică în cartierul Freidorf. Două cranii de gepizi, deformate artificial, scoase la suprafaţă de specialişti

Cercetările arheologice efectuate în sit-ul arheologic din Freidorf din Timişoara le-au adus specialiştilor arheologi descoperiri importante. Dar ceea ce a atras şi mai mult atenţia este scoaterea la suprafaţă a două cranii deformate artifical. Această practică, de deformare craniană artificială, este un obicei dificil de înțeles în contextul social actual, dar care a fost practicat

bilant coronavirus

Patru infectări cu coronavirus şi un deces în Timiş, în ultimele 24 de ore! 18 decese şi 250 de îmbolnăviri, la nivel naţional

O persoană a murit în Timiş, din cauza coronavirusului, în ultimele 24 de ore, iar altele patru s-au infectat cu COVID-19. La nivel naţional, numărul infectărilor a scăzut, faţă de zilele precedente, dar şi numărul de teste a fost foarte mic. Respectiv, au fost raportate 250 de infectări la 4.600 de teste efectuate. Până astăzi,

baraj Sanmihaiu Roman

Avans semnificativ pentru lucrările de reabilitare a nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român

Lucrările de reabilitare a nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român avansează. Au fost finalizate noi porţiuni ale lucrării, iar albia râului, din acea zonă, a fost curăţată. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a anunţat că în cursul lunii iunie, prin proiectul de reabilitare a barajului stăvilar de la nodul hidrotehnic Sânmihaiu Român, au

Cristian Mos

Liderii USR au plecat la discuţii pe teren cu timişenii. La Giroc sunt multe probleme nerezolvate

Preşedintele USR Timiş, Cristian Moş, candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, alături de mai mulţi colegi candidaţi la CJT, au fost duminică în judeţ, pentru a discuta cu cetăţenii care le pot da voturile. Din discuţiile avute, Cristian Moş a aflat că oamenii îşi doresc o schimbare. Cristian Moş a dialogat cu cetăţenii,

Catalin Drula

Cătălin Drulă desfiinţează promisiunile ministrului Transporturilor pentru infrastructura din Timiş. Robu, numit încurcă-lume al infrastructurii

Disputa de la distanţă între actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, şi deputatul USR de Timiş, Cătălin Drulă, pe tema proiectelor de infrastructură din judeţ se înteţeşte. Cel din urmă contestă afirmaţiile ministrului liberal şi arată că proiectele pentru lotul cu tuneluri de pe autostrada Lugoj – Deva, respectiv drumul de legătură Timişoara – A1,

Emil Nestor Cupa Resita

Emil Nestor câștigă și la Reșița și reușește dubla la viteză în coastă

Două zile pline de adrenalină pe cel mai greu circuit de viteză în coastă din țară. Două zile de competiție adevărată, cu răsturnări de situație, dar și cu adevărați profesioniști ai volanului puși în situații dificile și în luptă continuă cu timpul. Două zile de concurs în peisaje superbe. Așa s-a desfășurat, pe scurt, Cupa

ANUNȚ DE INTENȚIE

Compania Locală de Termoficare COLTERM SA Timișoara intenționează să închirieze spații comerciale în Timișoara, Piața Romanilor. Informații suplimentare se pot obține la Compartiment Patrimoniu, dna Larisa Brănescu, tel.0727.929.491.

Bacalaureat

BAC „reușit” pentru încă 65 de candidați din Timiș, după contestații

Contestațiile au adus promovarea Bacalaureatului pentru încă 65 de candidați din Timiș, după ce lucrările lor au fost recorectate. După contestații, în Timiș, alți 65 de candidați au luat examenul. În cel mai vestic județ al țării a crescut procentul de promovare cu 1,38 la sută, în urma rezolvării contestațiilor, acesta ajungând la 62,40 la

Top