Studiul de fezabilitate pentru stadion a fost adoptat de Consiliul Local/VIDEO

stadion buziasului

stadion buziasului

Formalitatea aprobării studiului de fezabilitate pentru stadionul „modular” din Calea Buziașului de către consilierii locali a fost trecut. Cu aleșii fiecare unde se afla, inclusiv primarul Robu, în ținută lejeră, proiectul a trecut cu 18 voturi. 

Conform documentului, noul stadion va avea puțin peste 15.000 de locuri și un preț de peste o sută de milioane de lei. Investiția ar urma sa fie realizată pe un teren viran din Calea Buziașului, unde se află și bucla de întoarcere a tramvaielor, un teren recuperat de municipalitate, după cum susține primarul Nicolae Robu. Tot acolo se va amenaja și un parc.

”Stadionul propus va putea găzdui atât desfășurarea competițiilor oficiale de fotbal, cât și pentru antrenamentele echipelor din centrele de copii și juniori. Deoarece în zonă nu se găsesc zone verzi amenajate, destinația de agrement se completează prin amenajarea unei zone verzi – amenajată tip parc – cât și a mai multor parcări.  Realizarea acestora va susține inclusiv nevoile populației care locuiesc în zonă”, se arată în proiectul adoptat de care însoțește hotărârea aprobată de CL Timișoara.

Stadionul va fi unul cu teren de iarbă, fără pistă de atletism, având destinații principale organizarea meciurilor oficiale de fotbal, cu public. ”Pentru suprafața de joc și zona imediat adiacentă s-au respectat cerințele impuse de organismele internaționale din domeniu, UEFA și IFAB, pentru un stadion  de categoria 4”, se mai arată în documentele proiectului.

Studiul de fezabilitate a fost realizat de Kat Concept Design SRL, din Constanța. Lucrările sunt estimate să dureze un an și să coste 113,23 milioane de lei cu tot cu TVA.

„Se înlocuiește un loc care parcă ar fi al nimănui de ani de zile cu un obiectiv care va fi de mare utilitate pentru Timișoara. Noi sperăm că odată ce va exista acest stadion vom reuși să avem și o echipă competitivă, ceea ce presupune un finanțator sau mai mulți finanțatori puternici care să susțină o echipă de fotbal competitivă. Evident că utilizarea stadionului va fi gratuită asigurată pentru toate echipele orașului sau, dacă ne obligă Curtea de Conturi să percepem o anumită chirie – nu știm încă -, atunci ea va fi una simbolică, atât cât ni se cere obligatoriu să fie”, a anunțat Nicolae Robu.

Cunoscut pentru pasiunea sa pentru fotbalul timișorean, consilierul local independent Adrian Orza a susținut că orașul nu mai are acum fotbal

”E important pentru un oraș să aibă sport. Unii au plătit chestia asta urât, legată de susținerea sportului și la vremurile în care Timișoara vibra pentru fotbal. Din păcate, în momentul de față noi nu mai avem fotbal în Timișoara. Există niște echipe care se străduiesc să subziste. (…) Știm cu toții că noi nu mai avem fotbal. Din păcate, începem să nu mai avem nici alte ramuri sportive și pentru orașele din lumea largă sportul reprezintă o chestiune de mare interes local, de apartenență locală. (…) O să votez proiectul ăsta care e pe ordinea de zi, însă mi-ar fi plăcut să continuăm construcția de terenuri la școli, că dacă nu avem totuși echipe de fotbal care să necesite stadioane de mare anvergură, avem elevi care nu au unde să își desfășoare orele de sport”, a declarat Orza.

După ce la primele discuții stadionul era gata sigur în 2021, acum „sigur” va fi gata în 2022.

https://www.facebook.com/172674319443777/videos/1090450084683191/

 

 

 

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Bts a spus: (august 11th, 2020 at 20:11 )

15.000 Ce suntem noi uta ?

Ovidiu a spus: (august 12th, 2020 at 08:57 )

Eu nu înțeleg. Dacă tot e campanie, de ce nu promite câte un stadion în fiecare cartier? Ce mi-e unul în plus sau în minus? Sau zece? Că oricum rezultatul e același: nu se va face. Măcar așa… să gândim în mare: zece stadioane legate prin metrou, cu fântâni arteziene muzicale, dealuri și mai ce? Ah, și fără pomi, că suntem alergici.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica

Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă

Pilotul timișorean Nicolas Benea poate deveni noul campion național al Grupei 3 în Campionatul Național de Viteză în Coastă dacă va câștiga etapa finală, care are loc în acest weekend pe drumul dintre Brașov și Poiana Brașov. La această etapă s-au înscris nu mai puțin de 100 de piloți. După ce, acum doi ani, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momentul lui! Poate scrie istorie de la o vârstă fragedă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune că susține organizarea de alegeri locale pentru ocuparea postului de primar al Timișoarei, lăsat liber de Dominic Fritz și ocupat interimar de viceprimarul Ruben Lațcău, dar acestea nu pot avea loc din cauza celui care a fost demis din funcție. Aceasta pentru că ordinul Prefecturii, care a dus la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, acuzat că blochează organizarea de alegeri pentru Primăria Timișoara. Alfred Simonis: ”Eu vreau alegeri!”
Primăria Timișoara suflă și în iaurt și anunță public că lansează în dezbatere publică un proiect de hotărâre care, cu siguranță, va isca multe dispute. Vorbim despre proiectul de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia în considerare aplicarea unor eventuale cote adiționale la impozitele și taxele locale, dar nu știe dacă le va și aplica
Abandonarea deșeurilor pe câmp și pe domeniul public a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru comunitățile din județul Timiș, atrăgând după sine riscuri uriașe de poluare, dar și sancțiuni financiare severe. În acest context, Eco Serv Timiș, în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, vine în sprijinul cetățenilor și al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție salvatoare pentru județul Timiș: Eco Serv Timiș preia deșeurile voluminoase la Depozitul Ghizela pentru a stopa poluarea și amenzile usturătoare
Numirea unui nou prefect de Timiș va mai dura o perioadă, probabil o săptămână – două, spune liderul PSD Timiș, Alfred Simonis. Deocamdată trebuie vacantate posturile de prefect și subprefect, Paul Finta de la USR, și Liliana Oneț de la PNL, după care urmează căutarea celor mai potrivite persoane care să preia aceste posturi. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se grăbește cu numirea noului prefect și a subprefectului. Simonis: ”Vom decide cine sunt cele mai bune propuneri”
Consorțiul de firme care a câștigat licitația pentru ridicarea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara a început, vineri, lucrările de ridicare a unității medicale. Pe șantier vor fi 250 – 300 de oameni zilnic, spune președintele CJT, Alfred Simonis. Dorel Săndesc, șeful Spitalului Județean Timișoara, spune că noul spital va avea servicii la nivelul celor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Rugbiștii de la SCM USV Timișoara înfruntă CSU ELBI Cluj, în etapa a treia din Cupa României, faza grupelor. Partida va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Echipa bănățeană vine după victoria cu CSM Știința Baia Mare (29-22, acasă), iar un rezultat pozitiv la Cluj (victorie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionii de la rugby, misiune ușoară la Cluj
CSC Dumbrăvița este în fața unei noi partide de campionat, de această dată în deplasare, pe terenul Gloriei Bistrița. Meciul din etapa a 11-a a Ligii 2 va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00, în Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”. Partida va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube a gazdelor. Echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Antrenorul fără nicio victorie în acest sezon și care refuză să plece vrea să spargă gheața la Bistrița! Greu…
Una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din zona de sud a Timișoarei, introducerea liniei de tramvai pe strada Gării a demarat, la doar câteva zile de la predarea de către primărie a amplasamentului. De asemenea, se avansează și cu proiectul montării liniilor în zona pasajului Solventul, care se vor lega de noul traseu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat spargerile pe strada Gării. Se lucrează și la liniile din pasajul Solventul/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.