Făgetul și cele trei sate aparținătoare, zonă aflată în carantină, au ajuns la 60 de cazuri de SARS-Cov2, astăzi, 3 august. Făgetul este în carantină din 26 iulie. Atunci, în zonă erau infectate 47 de persoane cu SARS-Cov2.
În zona Făget, unde orașul și trei localități aparținătoare se află în carantină, a mai apărut, în ultimele 24 de ore, un caz de Covid-19, ajungându-se la 60 de persoane confirmate cu Covid-19, până astăzi, conform Direcției de Sănătate Publică Timiș. La Făget s-au înregistrat și două decese ale persoanelor cu Covid-19.
Carantina este instituită pe o perioadă de 14 zile. În carantină sunt orașul Făget și localitățile Bichigi, Temerești și Colonia Mică.
Comentarii prin facebook